România, zguduită de un nou cutremur, luni dimineață. Unde a avut loc seismul și ce magnitudine a avut

Cutremur după cutremur în România! Un nou seism cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter a avut loc luni dimineață la ora locală 06:25.
Alina Costache
29 mai 2023, 08:04
România, zguduită de un nou cutremur, luni dimineață. Unde a avut loc seismul și ce magnitudine a avut

România, zguduită de un nou cutremur, luni dimineață. Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că seismul s-a produs în Crișana, o zonă relativ nouă în care nu au loc astfel de fenomene.

Citește și Un nou cutremur puternic, resimţit în capitală. „Am avut impresia că eram pe un vapor care plutea pe apă”

România, zguduită de un nou cutremur, luni dimineață

Seismul s-a produs la o adâncime de 8 km.

Potrivit INFP, cutremurul s-a produs la 22 km E de Arad, 48 km NE de Timișoara, 74 km SE de Bekescsaba, 92 km N de Resița.

Recent, vestitul seismolog Gheorghe Mărmureanu a vorbit despre cutremurele din Arad, dar și despre ce va urma de acum înainte.

Gheorghe Mărmureanu a subliniat faptul că nu este un motiv de îngrijorare, deși a avut aproape 5 grade pe scara Richter. Deși mulți au ieșit din case de teamă, seismologul spune că nu ar fi trebuit să se panicheze, pentru că o clădire se va prăbuși doar la cutremure de peste 7 grade pe scara Richter.

„Nu e prima dată când au loc cutremure în această zonă. Aici se înregistrează însă doar cutremure de suprafață, care, da, într-adevăr, zdruncină mai puternic clădirile, iar oamenii sunt tentați să iasă afară din casă. A fost însă un cutremur de aproape 5 grade pe scara Richter.

Să nu uităm însă că blocurile și casele se prăbușesc doar la cutremure de peste 7 grade pe scara Richter, deci, acestea, de 5 grade, nu reprezintă un pericol. Au mai fost probleme însă în zona asta, în urmă cu vreo 40 de ani”, a declarat Gheorghe Mărmureanu, exclusiv pentru Playtech Știri.

Specialistul a ținut să îi liniștească pe cei din Arad. Astfel, le-a transmis locuitorilor că vor mai fi replici și seisme de cel mult 5 grade, dar nu se poate vorbi despre unul devastator.

Cât despre sunetul ciudat, despre care arădenii au vorbit, specialistul spune că este, de fapt, zgomotul produs de scoarța terestră, care se rupe. Seismologul a dezvăluit și care sunt zonele ce vor fi afectate de cutremure puternice în următoarea perioadă. Astfel, cum bine știm, Vrancea rămâne zona cea mai periculoasă, unde are loc un seism mare la 70-80 de ani. Astfel, următorul ar putea lovi chiar în anul 2040, dar există și cutremure ce nu pot fi preconizate, așa cum a fost cel din 1977.

„Pericolul în România vine doar din zona Vrancea, acolo apare câte un cutremur devastator, cam la 70-80 de ani. Am avut unul, la 1940, de peste 7 grade, ar fi trebuit să fie un altul, în 2040, dar a apărut între timp și cel din 4 martie 1977, care nu era preconizat.

A fost o situație paradoxală, care, nouă, specialiștilor în domeniu, ne-a dat toate socotelile peste cap. După cutremurul din 1940, foarte multe clădiri din București au rămas într-un picior. Ce nu a apucat să distrugă acel seism, a terminat cel din 1977, de aceea s-au dărâmat acele clădiri vechi, la 4 martie”, a mai declarat Gheorghe Mărmureanu.

Citește și Cutremur în județul Vrancea, joi seară. Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine a avut

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT