Ingrediente
125 g zahăr
1 plic zahăr vanilat
4 ouă
30 g pudră cacao
50 g amidon
75 g făină
6 linguri apă
Pentru cremă
400 ml frișcă
300 g zmeură
2 plicuri zahăr vanilat
Pentru ornat
fulgi de ciocolată
zmeură
frunze de zmeură, opțional
Mod de preparare
Pentru blat, bați gălbenușurile împreună cu zahărul, zahărul vanilat și 6 linguri apă rece. Încorporezi albușurile bătute spumă, făina cernută cu amidonul și pudra de cacao. Torni într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Dai la cuptor, la foc mediu, 10 minute. Scoți rapid hârtia de copt, așezi pe un prosop umed și rulezi, pentru a nu se rupe.
Pentru cremă, bați frișca cu zahărul vanilat. Păstrezi un sfert din cantitate pentru ornat. Întinzi frișca uniform, așezi zmeura și rulezi cu grijă. Dai la rece 1 oră. Decorezi rulada cu frișca rămasă, câteva fructe de zmeură și frunze, dacă vrei. Presari uniform fulgii de ciocolată. Servești imediat și păstrezi la frigider.
Descopera, pe clickpoftabuna.ro, si reteta unui desert rapid cu frișcă și pișcoturi!