Încălcarea flagrantă a Acordurilor de la Minsk, incursiunile militare în spaţiul aerian al unor ţări, raiduri ale unor submarine militare ruseşti ce depăşesc apele teritoriale, şantajul cu gazul rusesc şi acţiunile de intimidare, toate acestea demonstrează faptul că Rusia este departe de a renunţa la politicile sale de expansiune în fostul spaţiu sovietic.
Aceste acţiuni îngrijorează Occidentul care le consideră a fi nişte provocări foarte serioase şi periculoase. Marţi, premierul britanic David Cameron a luat atitudine şi a afirmat că acest comportament al Rusiei denotă faptul că Moscova ar încerca să destabilizeze ţări ca Republica Moldova şi ţările baltice. Cameron a cerut Occidentului să ia atitudine şi să împiedice materializarea unor astfel de scenarii.
NATO şi UE trebuie să menţină sancţiunile impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina, în caz contrar, existând riscul destabilizării Republicii Moldova şi ţărilor baltice, a afirmat, marţi, premierul britanic David Cameron, citat de The Guardian, avertizând că orice atac contra unui stat NATO va atrage o ripostă dură din partea Alianţei. „Ar fi un miracol dacă Rusia va retrage forţele şi va respecta armistiţiul din Ucraina”, a mai spus Cameron.
Pentru premierul britanic, scenariul destabilizării este un deja vu. „Am văzut deja acest tip de comportament. L-am văzut deja în Georgia, prin crearea Abhaziei şi Osetiei de Sud, l-am văzut în Transnistria, acum îl vedem în Ucraina”, a exemplificat Cameron.