S-a aflat care a fost cauza morţii lui Charles Aznavour. Autopsia a fost efectuată marţi

Charles Aznavour a murit luni dimineaţă "din cauze naturale", ca urmare a unei "insuficienţe cardiorespiratorii", a indicat procurorul din Tarascon Patrick Desjardins, dezvăluind rezultatele unei autopsii care a avut loc marţi, scrie AFP.
Iulian Tudor
02 oct. 2018, 12:08
S-a aflat care a fost cauza morţii lui Charles Aznavour. Autopsia a fost efectuată marţi

„Ipoteza unui înec urmată de disconfort este exclusă”, a spus procurorul. Trupul artistului a fost descoperit luni către prânz la domiciliul din Mouriès (Bouches du Rhône), „în cada de baie aflată lângă dormitorul lui”, a precizat Parchetul din Tarascon într-un comunicat. O anchetă privind cauzele morţii a fost deschisă de Brigada de cercetări din Arles, sub conducerea procurorului din Tarascon.

Autopsia a avut loc la centrul din Nîmes şi a permis stabilirea decesului cântăreţului „avut loc în dimineaţa zilei de 1 octombrie, survenind unui edem pulmonar acut responsabil de o insuficienţă cardiorespiratorie”, precizează comunicatul.

„Caracterul suspect al decesului poate fi respins, dar circumstanţele morţii nu se cunosc cu precizie”, a declarat luni presei Patrick Desjardins, în faţa domiciliului cântăreţului.

Trupul neînsufleţit a fost înapoiat familiei. În faţa porţii proprietăţii de lângă Mouriès, lângă care au fost depuse zeci de buchete de flori, câteva persoane i-au adus artistului un omagiu, marţi după-amiază.

În Alpilles, sud-estul Franţei, era locul unde îi plăcea să se odihnească. Cântăreţul şi actorul cu peste 70 de ani de carieră s-a stins, suscitând un val de tristeţe printre admiratorii săi din toate generaţiile.

„Am făcut o carieră nesperată, dar exemplară”, s-a confesat „Sinatra francez” pentru AFP. „Totul este o chestiune de noroc”. De şansă dar şi de talent şi voinţă, pentru că a trebuit să lupte de la începuturile sale pentru a se impune, cu talia, fizicul şi vocea atipice, înainte de a ajunge cap de afiş.

Etern om de scenă, Charles Aznavour, care a murit la vârsta de 94 de ani, a cântat pentru ultima dată la Osaka pe 19 septembrie şi trebuia să înceapă un nou turneu, pe 26 octombrie, la Bruxelles. Cu piese precum „Emmenez-moi”, „Je Me Voyais Déjà” sau „La Bohème”, eternul Charles Aznavour a traversat epocile, generaţiile şi frontierele”, scrie Le Figaro.

„Omul cu o mie de cântece”, Charles Aznavour, a fost „cântăreţul de varieteuri cel mai important al secolului al XX-lea”, după cum îi atribuia acest titlu în 1988 de CNN şi Times.

Aznavour a cântat peste 1.200 de cântece în şapte limbi diferite, a susţinut spectacole în 94 de ţări şi a vândut peste 100 de milioane de discuri în lumea întreagă. A avut mai mult de 60 de apariţii în lungmetraje.

Foarte discret cu viaţa privată, cântăreţul a fost căsătorit de trei ori şi are şase copii, dintre care trei cu ultima soţie, Ulla, cu care era căsătorit de peste 50 de ani.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră va beneficia de cele mai tari resurse
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
”Salariul” legendar al Andreei Esca, depășit de propria fiică. Alexia Eram are încasări uriașe
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Vânt de sărăcie peste România. Salariul mediu, scădere cu 5,6%
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Noi vouchere în valoare de 250 de lei pentru elevi! Vor fi disponibile din luna septembrie
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Guvernul pregătește noua reformă fiscală de la 1 ianuarie 2026! Lovitură pentru români, apar taxe noi, iar altele vor fi majorate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște