Tranzacţia este efectuată prin intermediul companiei Kosmos, deţinută de internaţionalul spaniol, implicată şi în organizarea noii Cupe Davis la tenis.
Fondat în 1942, clubul FC Andorra activează în prezent în campionatul regional catalan. În 1994, FC Andorra a câştigat Cupa Cataloniei, după ce a învins-o în semifinale pe FC Barcelona, iar în finală pe Espanyol Barcelona.
Într-un interviu acordat recent publicaţiei „L’Equipe Magazine”, Gerard Pique anunţase că intenţionează să cumpere un club de fotbal şi să creeze o nouă competiţie fotbalistică.
„Lucrez la două proiecte. Unul este să cumpăr o echipă. Din păcate, nu pot să vă spun mai mult. Celălalt este să creez o nouă competiţie în fotbal sau să utilizez o competiţie deja existentă. Nu pot să spun mai mult, însă sunt două proiecte foarte frumoase„, a spus fotbalistul în interviul respectiv.