S-a ales cu 10.000 de lei amendă după ce s-a dus la poliţie cu înregistrarea cu hoţii care i-au spart cabinetul. Motivul, HALUCINANT

A mai apărut o nouă găselniță pentru a scoate niște bani din bugetele firmelor private. Societățile care nu efectuează o "analiză de risc la securitate fizică" până la 1 iulie 2018 riscă o amendă destul de mare, care ar putea duce direct în faliment orice magazin mic de cartier sau din mediul rural. Aplicarea sancțiunilor poate fi făcută de polițiști, jandarmi sau primari. Iată cum să evitați amenda, în ce constă analiza și ce eforturi financiare presupune aceasta pentru firme.
Iulian Tudor
23 apr. 2018, 11:04
S-a ales cu 10.000 de lei amendă după ce s-a dus la poliţie cu înregistrarea cu hoţii care i-au spart cabinetul. Motivul, HALUCINANT

Proprietara unui cabinet stomatologic din București a surprins pe camerele de supraveghere niște hoți intrând pe geamul cabinetului și a dus imaginile la poliție, scrie gds.ro. Având „pe tavă” potențialii infractori în filmarea trimisă de bucureșteancă, oamenii legii au preferat să amendeze proprietara cabinetului stomatologic cu suma de 10.000 de lei. Amenda uriașă a fost aplicată (la cuantumul maxim prevăzut de lege) pentru că persoana resectivă nu avea o analiză de risc la securitate fizică, potrivit presei centrale. Bucureșteanca păgubită de hoți și amendată de Poliție a precizat, pe o rețea de socializare, că nici măcar nu a primit un avertisment, ci a fost amendată direct pentru lipsa analizei de risc la securitate fizică, care ar fi favorizat spargerea apartamentului: „De ce să dăm avertisment, mai ales când cineva nu este rău intenționat, când putem să abuzăm de funcția noastră și să facem ce vrem?! Nu mai prindeți niciun hoț, fraților, justificați-vă salariile din amenzile pe care le dați oamenilor nevinovați!”, a scris femeia în luna februarie, pe o rețea de socializare.

Citeşte şi Percheziţii în Argeş. Vizate sunt mai multe persoane suspectate de furturi din locuinţe şi din sedii de firme

Dacă o astfel de amendă ar fi fost aplicată unui magazin de cartier din Craiova sau unuia din mediul rural, în condițiile în care proprietarii unor astfel de societăți abia rezistă pe piață, atunci astfel de entități economice ar ajunge să se închidă automat, să intre direct în faliment.

Ce spune legea

Mulți nu cunosc faptul că instituțiile și societățile înființate după anul 2012 sunt obligate deja să efectueze o analiză de risc la securitate fizică. Restul firmelor înființate înainte de 2012, inclusiv, au termen până la 1 iulie 2018 să aibă o astfel de analiză, care se realizează exclusiv cu evaluatori de risc acreditați. Sunt vizate magazine, baruri, case de pariuri sportive, săli de jocuri de noroc, cafenele, restaurante, hoteluri, farmacii, case de amanet sau de schimb valutar.

GdS a identificat trei acte normative care stabilesc obligațiile entităților ce trebuie să dețină evaluarea, precum și obligațiile persoanelor care fac efectiv evaluarea. Astfel, există Legea 333/2003 privind paza obiectivelor și bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, HG 301/2012, care reprezintă Normele metodologice de aplicare a legii, iar pe finalul anului 2017 a apărut Ordinul ministrului MAI nr. 67/2017 privind elaborarea analizei de risc la securitate fizică.

Potrivit HG 301/2012, „conducătorii unităților care dețin sau operează cu bunuri, valori sau numerar au obligația implementării unor măsuri eficiente în scopul asigurării protecției personalului și a valorilor pe timpul manipulării, procesării, depozitării sau transportului și descurajării săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului, precum și în scopul acordării sprijinului necesar organelor judiciare în vederea identificării făptuitorilor”. Concret, până la 1 iulie 2018 toate firmele care se încadrează în condițiile de mai sus sunt obligate să dețină acea evaluare sau analiză de risc.

Ce este, concret, analiza de risc la securitate fizică

GdS vă arată cum trebuie să procedeze deținătorii de mici afaceri pentru a evita amenzile uriașe care ar putea fi aplicate după 1 iulie celor care nu au acea analiză de risc pentru magazinele, cabinetele sau farmaciile lor.

În primul rând, se contactează un evaluator autorizat. Evaluatorii de risc la securitate fizică se găsesc în Registrul Național al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică (RNERSF). Acel Registru se află pe site-ul Poliției Române (www.politiaromana.ro), la secțiunea „Registre Naționale” și cuprinde toți evaluatorii autorizați în România care au dreptul să facă astfel de analize, inclusiv datele lor de identificare. Atenție! În acel registru electronic evaluatorii sunt trecuți aleatoriu. Pe cei din Dolj îi puteți găsi după numărul de înregistrare în Registrul Comerțului, care începe cu „J16″, codul județului Dolj. Legea obligă evaluatorii să se deplaseze în teren, la fața locului, pentru a vedea spațiul pentru care se face evaluarea.

În Ordinul nr. 67/2017 este prezentată grila pe niveluri de risc după care se face evaluarea, obligatoriu. Conform acelei grile, se acordă punctaje în funcție de riscul afacerii. Cu cât punctajul este mai mare, cu atât riscul este mai mare, deci afacerea este mai vulnerabilă la chestiunile de securitate. Conform grilei de evaluare, se primește punctaj mare dacă o firmă este amplasată în afara localității sau în zonă împădurită, dacă lucrează cu valori, dacă se află în zonă cu trafic mare de pietoni, dacă are mai multe căi de acces în clădire, dacă se află amplasată într-un cartier sau oraș cu rată mare a criminalității, dacă este amplasată într-o zonă cu întreruperi frecvente ale energiei electrice etc. De asemenea, risc mare au și firmele care au angajați muncitori necalificați, față de firmele care au intelectuali.

Ce costuri minime pot apărea

GdS a contactat incognito un astfel de evaluator de pe listele din registrul special RNERSF. Tariful cerut de acesta (pe care îl prezentăm doar cu titlu orientativ), la o primă discuție, pentru a efectua o analiză de risc la securitate fizică la un simplu magazin de dimensiuni mici din Craiova, cu o singură cale de acces, a fost de 800 de lei fără TVA, din care 40% trebuie achitați în avans. Deci proprietarii unui mic magazin cheltuiesc aproximativ 1.000 de lei doar cu această evaluare la care îi obligă legea. Sumele diferă de la o firmă la alta și de la un evaluator la altul

Însă, după efectuarea evaluării de risc la securitate fizică, evaluatorul poate dispune unele măsuri suplimentare pentru proprietarul afacerii, cum ar fi înlocuirea încuietorilor, montarea de grilaje la geamuri sau chiar montarea unei camere de supraveghere sau a celei de-a doua camere, acolo unde este cazul. Astfel, costurile unei firme pot fi mult mai mari decât cele cu efectuarea analizei de risc.

Analizele de risc se pot reevalua la 18 luni, dacă apar schimbări în amenajarea sediului firmei respective, sau se face altă evaluare dacă firma își mută sediul sau punctul de lucru.

Pentru firmele private care au mici afaceri și nu au analiză de risc la securitate, amenda este între 5.000 și 10.000 de lei. Art. 5 din HG 301/2012 prevede următoarele: „constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către polițiști, jandarmi, precum și de către primari sau împuterniciți ai acestora, conform competențelor care le revin potrivit legii”.

Când aveți un risc crescut de securitate a afacerii

Ordinul ministrului MAI nr. 67/2017 privind elaborarea analizei de risc la securitate fizică a obiectelor, bunurilor, valorilor și transporturilor speciale prevede la articolul 17 că interpretarea grilei pe niveluri de risc se face astfel: punctajul cu valori mai mici de 40 indică un nivel de risc scăzut; punctajul cuprins între valorile 40 și 70 indică un nivel de risc mediu; punctajul superior valorii de 70 indică un nivel de risc ridicat. În cazul în care firma analizată are un grad ridicat de risc la securitate, atunci evaluatorul recomandă măsuri de sporire a securității afacerii.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se plantează, de fapt, în luna ianuarie. Abia atunci o să ai o recoltă frumoasă. Toți românii care stau la curte trebuie să știe
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Furtuna de zăpadă a făcut ravagii. Imagini apocalitpice. Sute de mii de oameni, fără curent electric
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines prăbușit în Kazahstan, posibil doborât de sisteme de apărare rusești
MediaFlux
SE ÎNCHID punctele de FRONTIERĂ! DECIZIA ROMÂNIEI din 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)