PROTEST SANITAS.Sindicaliştii s-au întâlnit cu Vlad Voiculescu: Am stabilit temele pentru discuţia privind contractul colectiv de muncă

Federaţia Sanitas a pichetat, marţi, sediul Ministerului Sănătăţii, în semn de protest faţă de neînceperea negocierilor privind noul contract colectiv de muncă la nivelul sectorului medical. O delegaţie a sindicaliştilor s-a întânit cu Vlad Voiculescu la finalul acţiunii de pichetare. Liderul sindical Leonard Bărăscu a anunţat că la discuţii au fost stabilite temele pentru întâlnirea care va avea loc luni la Ministerul Sănătăţii, legată de negocierea contractului colectiv de muncă din sănătate.
Alina Costache
29 nov. 2016, 04:58
PROTEST SANITAS.Sindicaliştii s-au întâlnit cu Vlad Voiculescu: Am stabilit temele pentru discuţia privind contractul colectiv de muncă

Liderul Sanitas a declarat, la ieşirea de la discuţiile avute cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi cu secretarul de stat Monica Althamer, că au stabilit doar problemele care se vor discuta la întâlnirea de luni, de la Ministerul Sănătăţii, dar că vor continua să facă presiuni printr-un alt pichet la sediul instituţiei, care va fi organizat marţi, 6 decembrie.

„Aşteptăm, nu avem nimic concret care să spună că începem, dar există posibilitatea acestui dialog de luni, care ar putea să lămurească lucrurile. Nu e nimic concret, pentru că tot ce s-a spus astăzi s-a stabilit pentru data de luni. Noi am dorit să fie negocieri, dar ei le-au dus într-o zonă în care nu este o negociere de contract colectiv de muncă propriu-zisă şi atunci suntem reţinuţi si ne vom revedea marţi aici, la pichet. Ziua de luni se pare că va fi decisivă”, a declarat Bărăscu, potrivit news.ro.

Aproximativ 100 de sindicalişti de la Federaţia Sanitas au pichetat din nou, marţi, timp de o oră şi jumătate, sediul Ministerului Sănătăţii, cerând începerea negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă la nivelul sectorului medical.

Liderul sindical a spus că sindicaliştii nu vor să negocieze salarii, ci alte probleme, precum concediile de odihnă şi materialele pentru spitale.

„Domnul ministru spunea, într-adevăr, că în Legea 62 există un articol băgat tot de aceşti deştepţi de după 2010, în care se spune că, dacă nu ai un buget votat, nu poţi să negociezi un contract la bugetari. Eu îi spun domnului ministru, i-am spus şi domnului Cioloş, că nu are nicio legătură. Noi nu avem o lege în care negociem salarii prin contractul colectiv de muncă. Noi facem altceva. Stabilim concediul de odihnă, bazele de calcul pentru educaţie medicală continuă, materialele pentru spitale şi nu în ultimul rând, protecţia pentru colegii noştri din spitale: uniforme, pantofi şi aşa mai departe. Sunt importante, nu poţi să intri într-un an sau în concediu fără acest contract colectiv de muncă”, a declarat Bărăscu.

El a spus că i se pare „suspect şi lipsit de bun simţ” că acest articol din lege a fost invocat abia acum.
Federaţia Sanitas a anunţat săptămâna trecută că va picheta Ministerul Sănătăţii în zilele de 22 şi 29 noiembrie, precum şi în 6 decembrie, între orele 11.00 şi 13.00, în semn de solidaritate cu sindicaliştii care vor negocia Contractul Colectiv de Muncă la nivelul sectorului medical.

Leonard Bărăscu declara, în 22 noiembrie, la ieşirea de la discuţiile cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi cu secretarul de stat Monica Althamer, că sindicaliştii aşteaptă să fie chemaţi la negocierile pentru noul contract colectiv de muncă, dar că iau în calcul greva generală în cazul în care negocierile nu vor începe curând.

După discuţiile cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, declara că începerea negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă înainte de aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite ar fi un act ilegal.

„Potrivit legii 62/2011, articolul 129, alineatul 3, angajatorul sau organizaţia patronală iniţiază negocierea colectivă cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de expirarea contractului colectiv de muncă. Cu toate acestea, la articolul 138, avem alineatul 2, care spune că, prin excepţie de la articolul 129, alineatul 3, contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază în condiţiile legii după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite în limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea. Practic, începerea negocierilor înainte de aprobarea bugetului ar fi un act ilegal”, afirma Vlad Voiculescu.

Ministrul mai spunea că este de părere că protestul sindicaliştilor are legătură cu perioada electorală, pentru că, susţinea el, un protest se face atunci când nu au loc discuţii sau când acestea nu au un rezultat favorabil, iar discuţiile dinainte de negocieri nici nu au început.

În 8 noiembrie, Guvernul a contestat la Curtea Constituţională legea prin care se fac majorări de salarii în sănătate şi educaţie.

Cioloş a acuzat că modificările aduse OUG 20 în Parlament s-au făcut într-o abordare populistă, electorală a politicii salariale, fără o analiză şi fără o dezbatere solidă, care riscă din nou să pună orice guvern va veni în imposibilitatea de a adopta o lege a salarizării unitare, care să rezolve problema inechităţilor din sistemul public. El a subliniat că solicitarea de control de constituţionalitate vizează legea de aprobare a Ordonanţei, astfel că, orice decide Curtea, OUG rămâne în vigoare şi se aplică.

Federaţia Sanitas a declanşat o grevă generală în 31 octombrie, iar Ministerul Sănătăţii a cerut anularea protestului la Tribunalul Bucureşti. Sindicaliştii au anunţat, încă de pe 1 noiembrie, că greva este suspendată în urma promisiunilor că majorările salariale vor trece de Parlament.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, în 3 noiembrie, că greva cadrelor medicale din Federaţia Sanitas este ilegală, soluţia instanţei nefiind definitivă, dar executorie.

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Ce s-a ales, de fapt, de prima prezentatoare de la TVR. Puțini români își mai aduc aminte de ea. Cât de frumoasă era Cleo Stieber
Capital.ro
Statul plătește 719 lei de persoană. Se schimbă legea. Banii se aprobă în 5 zile
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Anunțul momentului despre alegerile prezidențiale! Când încep consultările cu partidele la Palatul Victoria
Adevarul
Țara care ar putea dona Ucrainei opt sisteme Patriot. Cu ce arme de ultimă generație ar fi înlocuite
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Ungurii provoacă România. Mesajul care face înconjurul Europei
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Cancan.ro
Cel mai mic oraș din România este invadat de turiști. 500.000 de oameni vizitează anual perla din inima României
Playsport.ro
BREAKING NEWS: Canalul care transmitea meciurile din Liga 1 s-a ÎNCHIS ASTĂZI!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitura din Italia. Familia nu s-a dezlipit de sicriu
Capital.ro
Gabi FIREA, în lacrimi! Primul anunț după tragedie: A plecat spre o lume poate mai bună
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
substantial.ro
Liderii democrați resping înlocuirea lui Joe Biden în cursa prezidențială
MediaFlux
LEGE NOUĂ pentru posesorii de CÂINI și PISICI
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?