Scandal după CM. Anchetă la FIFA: cum a fost posibil ca un bucătar să pună mâna pe Cupa Mondială (FOTO + VIDEO)

Un personaj controversat și-a făcut apariția pe terenul de fotbal, după încheierea finalei din Qatar. Bucătarul Salt Bae, viral pe internet, a intrat în vizorul oficialilor FIFA, după ce și-a făcut PR prin intermediul campioanei mondiale. 
Filip Stan
22 dec. 2022, 23:32
Scandal după CM. Anchetă la FIFA: cum a fost posibil ca un bucătar să pună mâna pe Cupa Mondială (FOTO + VIDEO)

Oficiali importanți din fotbal nu au reușit să pătrundă pe gazon, după Argentina – Franța, însă bucătarul turc Salt Bae a reușit să o facă și pe asta. Comediantul de pe Instagram a intrat pe teren pentru a strânge mâna lui Messi, Di Maria și Dybala, în fața camerelor, pentru a produce content în social media.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Nusr_et#Saltbae (@nusr_et)

În primă fază, internauții s-au amuzat de Salt Bae, care simula cum turna sare peste Cupa Mondială. Apoi, peste câteva zile, turcul a ajuns subiectul unor analize mai serioase. „Ce căuta bucătarul pe gazonul din Qatar?”, au început să se întrebe din ce în ce mai mulți oameni. Astfel, oficialii de la FIFA au decis să deschidă o anchetă prin care să se afle cum a fost posibil ca diverse persoane precum bucătarul, proprietar de restaurante, să primească „acces nejustificat” pe teren, după finala Cupei Mondiale de Fotbal, scrie presa internațională.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Nusr_et#Saltbae (@nusr_et)

Conform regulamentelor FIFA, trofeul poate fi ţinut în mână de un grup „foarte select” de oameni, precum câştigătorii turneului, oficialii FIFA şi şefi de stat.

Salt Bae este proprietarul unui lanț celebru de restaurante. De-a lungul timpului a gătit pentru staruri din fotbal precum David Beckham, Paul Pogba și Ronaldo Nazario. De asemenea, în noiembrie, în timpul CM, Salt Bae a postat în social media un video în care apare în timp ce-l îmbrățișează pe președintele FIFA, Gianni Infantino.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Nusr_et#Saltbae (@nusr_et)

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT