Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, joi seară, în jurul orei 20.00, prin apel 112 a fost sesizată o distrugere în incinta unei case de pariuri din sectorul 5, iar la faţa locului a ajuns un echipaj al Secţiei 19 Poliţie. În interiorul casei de pariuri au fost găsite mai multe persoane, printre care şi persoana reclamată – un bărbat de 41 de ani, care era băut şi care făcea scandal, ameninţându-i pe angajaţi pe motiv că ar fi pierdut o sumă considerabilă la aparatele din incintă.
Conform sursei citate, poliţiştii au solicitat şi prezenţa altor colegi, care au ajuns în scurt timp. Poliţa Capitalei spune că, în condiţiile în care bărbatul continua să fie violent şi a refuzat să meargă la secţia de poliţie, agenţii au utilizat forţa pentru a-l imobiliza, iar pe parcursul intervenţiei acestuia i s-a făcut rău.
„După ce a fost legitimat, poliţiştii au invitat persoana în cauză să-i urmeze la secţie, dar aceasta a refuzat şi a continuat să se exprime violent, fiind susţinută verbal şi de alţi clienţi. În conformitate cu prevederile art. 31 din Legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române, poliţiştii au utilizat forţa pentru imobilizarea persoanei, în vederea conducerii la audieri. Pe parcursul intervenţiei, poliţiştii au observat că bărbatului i s-a făcut rău, fapt pentru care agenţii i-au acordat primul ajutor. A fost solicitată şi prezenţa unei ambulanţe, dar până la sosirea echipajului medical bărbatul şi a revenit. A fost transportat la spital, dar a refuzat orice investigaţie medicală şi a părăsit unitatea spitalicească„, spune Poliţia Capitalei.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunra de distrugere, societatea care administrează casa de pariuri formulând plângere în acest sens.
„De asemenea, un alt client al casei de pariuri, care a încercat să-i împiedice pe poliţişti să-şi exercite atribuţiile de serviciu, în mod repetat, interpunându-se între persoana care provocase distrugerea şi poliţişti, a fost imobilizat şi condus la secţia de poliţie, unde a fost sancţionat contravenţional cu suma de 3.000 lei. Prin structurile de control intern ale Poliţiei Capitalei au fost declanşate verificări cu privire la modul de intervenţie a poliţiştilor„, adaugă reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Scandalul a fost filmat de apropiaţi ai bărbatului, iar în imaginile difuzate de Digi 24 se poate vedea cum bărbatul este căzut, iar poliţiştii încearcă să îi acorde primul ajutor, în timp ce cei aflaţi în local strigă la agenţi: „L-aţi omorât!”.