Se prăbuşeşte consumul! Eurostat: România, ţara din UE cu cea mai mare scădere anuală a vânzărilor cu amănuntul

Românii continuă să cumpere mai puțin decât în urmă cu un an, chiar dacă în iulie consumul a crescut ușor față de luna precedentă. Datele Institutului Național de Statistică arată că vânzările din comerțul cu amănuntul au scăzut cu 6,1% în iulie față de aceeași lună din 2025, marcând a 13-a lună consecutivă de declin.
Viorel Dobran
04 sept. 2026, 15:26
Se prăbuşeşte consumul! Eurostat: România, ţara din UE cu cea mai mare scădere anuală a vânzărilor cu amănuntul

România ocupă primul loc în topul statelor membre UE cu cea mai mare scădere a vânzărilor cu amănuntul, în iulie 2026, raportat la perioada similară din 2025, urmată de ţări precum Germania, Italia şi Spania. Ţara noastră a înregistrat un recul de 5,7%, în timp ce la nivelul UE a fost raportată o creştere de 1%, potrivit datelor Eurostat, oficiul de statistică al Uniunii Europene.

„Cele mai mari creşteri anuale ale volumului total al comerţului cu amănuntul au fost înregistrate în Cipru (8,6%), Letonia (7,1%) şi Suedia (6,4%). S-au observat scăderi în România (5,7%), Germania (2,5%), Italia (1%) şi Spania (0,7%)”, anunţă, vineri, Eurostat.

Sorin Grindeanu anunță că PSD este pregătit să preia guvernarea: „Economia nu așteaptă ca partidele să-și termine calculele”

În luna iulie 2026, comparativ cu luna iulie 2025, indicele vânzărilor cu amănuntul ajustat în funcţie de efectele calendaristice s-a mărit cu 0,6% în zona euro şi cu 1,0% în UE. În zona euro, volumul comerţului cu amănuntul a crescut, comparativ cu iulie 2025, cu 1,6% în cazul produselor alimentare, băuturilor şi tutunului, cu 0,2% în cazul produselor nealimentare (cu excepţia carburanţilor auto), dar a scăzut cu 3,1% în cazul carburanţilor auto comercializaţi în magazine specializate. La nivelul UE, volumul comerţului cu amănuntul s-a mărit cu 1,3% în cazul produselor alimentare, băuturilor şi tutunului, cu 0,9% în cazul produselor nealimentare (cu excepţia carburanţilor auto), dar a scăzut cu 2,0 % în cazul carburanţilor auto comercializaţi în magazine specializate.

În iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, volumul comerţului cu amănuntul ajustat sezonier a scăzut cu 0,6% în zona euro şi cu 0,4% în UE, conform primelor estimări ale Eurostat. În iunie 2026, volumul comerţului cu amănuntul se mărise cu 0,2% atât în zona euro, cât şi în UE.

În acelaşi timp, în zona euro, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 0,4% în cazul produselor alimentare, băuturilor şi tutunului, dar a scăzut cu 1,4% în cazul produselor nealimentare (cu excepţia carburanţilor auto) şi cu 0,8 % în cazul carburanţilor auto comercializaţi în magazine specializate.

Preț carburanți 4 septembrie 2026. Benzina a ajuns la cel mai mare preț din istorie, iar motorina a sărit, din nou, de 10 lei

În UE, volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 0,3% în cazul produselor alimentare, băuturilor şi tutunului,dar a scăzut cu 1,1% în cazul produselor nealimentare (cu excepţia carburanţilor auto) şi cu 1,1% în cazul carburanţilor auto comercializaţi în magazine specializate.

Cele mai mari scăderi lunare ale volumului total al comerţului cu amănuntul au fost înregistrate în Germania (3,4%), Spania (0,9%), Italia şi Polonia (ambele cu 0,3%), în timp ce cele mai mari creşteri au fost observate în Letonia (2,5%), Cipru (2,0%) şi Luxemburg (1,8%), potrivit Eurostat.

13 luni de scădere consecutivă a consumului

Creșterea din iulie nu schimbă însă imaginea de ansamblu. Comparativ cu iulie 2025, volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 6,1% în serie ajustată.

Este a 13-a lună consecutivă în care comerțul cu amănuntul se află sub nivelul aceleiași luni din anul precedent.

Scăderea din iulie vine după o serie de luni în care consumul a fost constant mai mic decât cu un an înainte. În iunie, declinul fusese de 7,4%, în mai de 5,1%, iar în aprilie de 6,2%.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Dan Negru, discurs viral înainte de România – Suedia! Mesaj special pentru Gică Hagi: „E singurul care a recunoscut”
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte