Conform Ministerului Educaţiei, înscrierea se derulează exclusiv online, în perioada 12 – 19 februarie 2018, prin completarea unui formularu publicat pe site-ul CNEE, iar procesul vizează atât selecţia profesorilor cu statut de evaluatori cooptaţi, cât şi a specialiştilor externi (absolvenţi de studii superioare în domeniul Ştiinţe ale educaţiei). Experţii selectaţi trebuie să analizeze şi să evalueze calitatea proiectelor de manuale şcolare propuse de autori/grupuri de autori.
Principiile care stau la baza selecţiei sunt competenţa şi experienţa acumulate/probate, precum şi disponibilitatea manifestată pentru implicarea în activităţile de evaluare a proiectelor de manuale şcolare din anul şcolar anterior, iar pentru a fi selectate cadrele didactice trebuie să fie angrenate în activităţi de predare-învăţare-evaluare în învăţământul preuniversitar, corespunzătoare ciclului de învăţământ şi disciplinei pentru care se evaluează proiecte de manuale şcolare şi să probeze că posedă specializarea corespunzătoare sau o specializare înrudită, care-i acordă dreptul de a preda disciplina la care s-a înscris şi de a evalua proiectele de manuale şcolare depuse la disciplina în cauză. De asemenea, sunt obligatorii abilităţile practice de operare pe computer, spune Ministerul Educaţiei.
Vor avea prioritate, în procesul de selecţie a evaluatorilor cooptaţi, cadrele didactice care deţin fie gradul didactic I în domeniul disciplinei/în domenii conexe celui pentru care se înscriu, fie titlul ştiinţific de doctor în aria de expertiză/arii conexe sau au absolvit cursuri/module specifice activităţilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare/de abilitare curriculară/de evaluare de proces.
În situaţia în care cadrele didactice selectate nu demonstrează competenţă şi eficienţă în activitatea desfăşurată, acestea pot fi înlocuite cu persoanele desemnate ca rezerve în urma selecţiei, adaugă sursa citată.
Valorile nete ale onorariilor primite pentru evaluările de manuale şcolare sunt, în acest an, cu peste 30% mai mari decât cele acordate anul trecut.