Sebastien Loeb, a doua victorie în două zile, la DAKAR 2016. Românul Gyenes a sosit al 16-lea

Francezul Sébastien Loeb (Peugeot), de nouă ori campion mondial de raliuri, dar aflat anul acesta la primul Dakar din carieră, a obţinut marţi a doua victorie de etapă, după cea de luni. Marţi, Dakar 2016 a programat etapa treia, între localităţile argentiniene Termas de Rio Hondo şi Jujuy.
Daniel Spătaru
05 ian. 2016, 18:30
Sebastien Loeb, a doua victorie în două zile, la DAKAR 2016. Românul Gyenes a sosit al 16-lea

Vremea le-a pus din nou mari probleme concurenţilor şi organizatorilor la Dakar 2016, speciala de marţi fiind scurtată la 190 km. Loeb a parcurs această distanţă în două ore, 9 minute şi 39 de secunde. Al doilea în etapă a fost un alt fost concurent celebru în Campionatul Mondial de Raliuri, spaniolul Carlos Sainz, tot de la Peugeot, care a sosit la un minut şi 23 de secunde.

Citeşte şi DAKAR 2016 a început cum nu se poate mai prost. Prima etapă a fost anulată, din cauza vremii

Al treilea, la un minut şi 25 de secunde, a sosit Nasser Al Attiyah (Mini), din Qatar. În clasamentul general, Sebastien Loeb este în frunte, cu un avans de cinci minute şi o secundă faţă de ocupantul locului doi, sud-africanul Giniel de Villiers.

Citeşte şi Sebastien Loeb ia şi Dakarul în stăpânire. Campionul a câştigat prima etapă din Raliul Dakar 2016

La secţiunea moto etapa a fost căştigată de spaniolul Joan Barreda Bort (Honda), care s-a instalat în fruntea clasamentului general, el impunându-se marţi în faţa coechipierilor săi de la Honda, argentinianul Kevin Benavides (la 26 de secunde) şi portughezul Paulo Gonçalves (la 52 de secunde). Românul Emanuel Gyenes a fost cronometrat cu al 16-lea timp, la 4 minute şi o secundă de lider. În clasamentul general după trei etape, Emanuel Gyenes se află pe locul 20, la 11 minute şi 38 de secunde de liderul Barreda Bort.

DailyBusiness
Poșta Română introduce plata cu cardul. Românii vor putea plăti direct la poștaș
Spynews
Declarațiile dureroase ale familiei lui Armando, unul dintre tinerii morți în accidentul din Ploiești: „Mama lui nu știe că a murit”. Tânărul ar fi participat la o cursă ilegală
Bzi.ro
Moment rușinos pentru artista! Andreea Bănică a fost dată afară din restaurant!
Fanatik.ro
De unde provine, de fapt, laptele din untul Pilos de la Lidl. Puțini români cunosc ingredientele acestui produs
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Playtech.ro
Ce să adaugi în aluatul de cozonac ca să crească mare și pufos. Drojdia nu e cel mai important ingredient
DailyBusiness
Selena Gomez a spus DA! Logodnă de vis cu Benny Blanco și un inel spectaculos care a cucerit internetul
Adevarul
Surse: dosar penal pentru fiul lui Gigi Corsicanu, după incidente produse la o gală depravată
wowbiz.ro
Răzvan, minorul căutat cu disperare, mesaj halucinant pentru părinți! Mama lui a avut un șoc
Spynews
Mary Borca de la Chefi la cuțite, prima reacție după ce a fost eliminată. Ce mesaj i-a transmis cuțitul de aur al lui Ștefan Popescu
Spynews
Vlad Gherman, vacanță în Dubai fără soția lui. Ce fotografie a publicat actorul dintr-o locație superbă / FOTO
Evz.ro
Filmul care stoarce lacrimi. E românesc și vine cu o mare surpriză
Ego.ro
Iulia Vântur și-a ”oficializat” relația cu Salman Khan! Părinții au fost acolo!
Prosport.ro
FOTO. Modelul a rămas la bustul gol pe stadion. Cât de frumoasă e tânăra
kanald.ro
Câte persoane primesc pensii speciale în România. Numărul lor a scăzut de la o lună la alta, potrivit CNPP
Cancan.ro
Mama lui Armando, tânărul de 27 de ani mort în accidentul din Ploiești, nu știe că fiul său nu mai este în viață 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Mașinile care dispar din 2025. Devin interzise. Decizia UE, obligatorie în România
StirileBZI
Scumpiri de la 1 ianuarie 2025! Pentru ce produse și servicii vom plăti mai mult
Prosport.ro
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
stirilekanald.ro
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui la telefon în momentul în care s-a produs tragedia: „Mi-a strigat numele de două ori”
substantial.ro
Rusia, acuzată că vrea să preia controlul politic în Republica Moldova
MediaFlux
RĂSTURNARE privind VIITORUL GUVERN! S-a AFLAT de ABIA ACUM!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cristian Gațu: „Să vă fie rușine că ați transformat CSA Steaua București într-o grupare de amatori!”