Şeful Casei Regale: Am dat Peleşul şi Pelişorul pentru chirii minime. Vezi cât plăteşte Ministerul Culturii în fiecare lună

Şeful Casei Regale Andrew Popper a afirmat într-un interviu la Antena 3 că cele două castele Peleş şi Pelişor au fost date Ministerului Culturii pentru o chirie foarte mică, dar că instituţia nu le-a întreţinut, aşa cum promisese.
Iulian Tudor
21 ian. 2018, 11:12
Şeful Casei Regale: Am dat Peleşul şi Pelişorul pentru chirii minime. Vezi cât plăteşte Ministerul Culturii în fiecare lună

Peleşul a fost dat pe o chirie foarte scăzută. Este în jur de 10.000 de euro pe lună. O sumă derizorie, ţinând cont despre ce proprietăţi vorbim. Nu este un accident, este din cauză că noi dorim să fie un muzeu, să fie deschis publicului pentru beneficiul întregii naţiuni. Problema este că noi când am dat Peleşul şi Pelişorul pentru aceste chirii minime, Ministerul Culturii şi-a luat obligaţia de a le menţine într-o stare respectabilă, dar din păcate, nu şi-a îndeplinit această obligaţie”, a susţinut Andrew Popper.

El a precizat că la expirarea contractului de închiriere Casa Regală a încercat să obţină o sumă mai mare de la minister, asumându-şi şi obligaţia ca diferenţa să fie folosită pentru întreţinerea celor două imobile.

Când a expirat contracul de închiriere, noi am cerut Ministerului Culturii majorarea contractului de chirie cu o foarte clară obligaţie din partea nostră că diferenţa dintre ceea ce plătesc acum şi ceea ce plătesc în viitor va fi folosită pentru înreţinerea imobilelor. Din păcate, Ministerul Culturii a spus că nu are bani”, a relatat el.

Fostă reşedinţă de vară a regilor României, Castelul Peleş a fost construit în 1883, la dorinţa Regelui Carol I al României (1866-1914), după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena.

Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară 66 de metri înălţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, au mai fost ridicate încă două construcţii mai mici, Pelişorul şi Foişorul.

Peleşul are o sală de teatru, cu o mică scenă şi 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acţionat de un motor electric. Încă din 1883, castelul a avut încălzire centrală.

Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleşul a fost primul castel complet electrificat din Europa.

Aici s-a născut regele Carol al II-lea, iar la Foişor, regele Mihai I. Nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, a avut loc în 1921, tot la Peleş.

Până în 1948, castelul a fost reşedinţă regală, după această dată fiind confiscat de regimul comunist. În 1953, Peleşul devine muzeu. După 1989, castelul şi Pelişorul reintră în circuitul turistic. În 2007, castelul Peleş a fost retrocedat Regelui Mihai I, care a decis să îl păstreze ca muzeu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Construcția unui pod istoric în România. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH