Șeful CNAS, avertisment cu privire la viitorul Fondului Național de Asigurări de Sănătate: „Se va prăbuși în scurt timp. Patru, cinci ani”

Șeful CNAS, Horațiu Moldovan, anunță posibila prăbușire a Fondului Național de Asigurări de Sănătate. Acesta susține că, dacă nu va fi schimbată procedura prin care sunt finanțate spitalele din România, FNUASS se va prăbuși „în scurt timp”.
Bianca Bocioacă
28 mai 2026, 19:39
Șeful CNAS, avertisment cu privire la viitorul Fondului Național de Asigurări de Sănătate: „Se va prăbuși în scurt timp. Patru, cinci ani”
Șeful CNAS anunță prăbușirea Fondului Național de Asigurări de Sănătate

Horațiu Moldovan, șeful CNAS, a precizat că, deși bugetul instituției a fost de 84 de miliarde de lei în 2025, iar în acest an se va majora până la circa 90 de miliarde, această creștere nu se simte la nivelul instituției.

„Răspunsul stă în zona spitalelor și răspunsul stă în zona medicamentelor”, a spus Moldovan, în cadrul Conferinței Naționale de Sănătate Publică.

Acesta a precizat că, dacă nu se vor face modificări în aceste zone, FNUASS ar urma să se prăbușească în maximum cinci ani.

„Am avut 84 de miliarde în 2025, respectiv vom avea aproape 90 de miliarde în acest an. La noi nu se simte această creștere. Oare de ce nu se simte această creștere? Răspunsul stă în zona spitalelor și răspunsul stă în zona medicamentelor.

Dacă nu vom finaliza modalitatea de schimbare a modalității de finanțare a spitalelor din România și schimbarea modalității de rambursare a medicamentelor din România, cu toată răspunderea, vă spun astăzi că FNUASS se va prăbuși în scurt timp. Scurt timp înseamnă patru, cinci ani”, a precizat Horațiu Moldovan.

Citește și: Sindicaliștii din sănătate au dureri de cap din cauza noii legi a salarizării. ”Cea mai proastă creionată în ultimii ani”. Cinci lei în plus pe oră pentru asistenții care muncesc în weekend sau de sărbători!

El a mai menționat că, pe zona spitalelor, „avem de făcut un singur lucru: să plătim serviciile”.

„Dacă nu vom ajunge la această normalitate care există în alte sisteme de asigurări de sănătate, nu ne așteaptă vremuri bune.

Vreau să mai amintesc pe zona spitalelor ce avem de făcut. Avem de făcut un singur lucru: să plătim serviciile. Noi astăzi plătim jumătate servicii, jumătate plătim așa-numitele diferențe salariale.

Aceste diferențe salariale sunt bani suplimentari pentru spitalele publice, pentru 374 de spitale. Sunt 17 miliarde de lei, doar pentru că există. E un confort managerial absolut pentru managerii de spitale”, a mai declarat, printre altele, Horațiu Moldovan.

Moldovan susține că sistmul ar trebui reformat în acest an.

Citește și: Semnal de alarmă lansat în Senat despre criza de sănătate mintală a copiilor din România: Jumătate dintre elevii români spun că s-au gândit la sinucidere

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT