Şeful Cordunenilor, despre relaţia cu mafia italiană: „Am cunoscut neamurile lui Toto Riina, au încercat să mă facă informator”

– De unde vi se trage numele de Clanul Cordunenilor, ”cei care terorizează Moldova”, după cum vă cataloghează o parte a presei?

Eu şi familia mea nu ne considerăm interlopi sau clan. Noi facem parte dintr-o familie de mari sportivi de performanţă, care am câştigat medalii şi locuri fruntaşe la campionate europene şi mondiale, am avut participări la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 şi la Jocurile Olimpice din Atlanta, America. Aşa am ajuns să fim cunoscuţi. Prin sport, nu prin altceva. Eu, fiind mai mare, mi-am făcut un nume de pe timpul lui Ceauşescu. Tot ce era bun pe plan sportiv din provincie luau Steaua şi Dinamo. Pe vremea aceea, ca să apari pe la televizor şi prin ziare era mare lucru. Era o performanţă.

– Vă deranjează când vi se spune Clanul Cordunenilor?

Normal că ne deranjează.

– De ce?

Cuvântul clan provine din istorie şi însemna altceva, dar acum, când spui clan, se interpretează ca fiind ceva urât şi rău. Dacă se spune că faci parte dintr-un clan, automat eşti văzut ca un om rău, fără sentimente şi fără scrupule. Nu este corect să ni se spună aşa. Acum , unii mă văd şi mă respectă ca fost sportiv şi profesor de sport, unii au făcut din ţânţar armăsar şi m-au făcut interlop. Ca să faci pe cineva interlop, trebuie să ai dovezi clare. În multe procese pe care le-am avut, am primit achitare. S-a dovedit că am fost hărţuit de DIICOT, care tot timpul m-a vânat.

”Sunt mândru de mine, pentru că nu am fost ca alţii, să rămân în Occident pe timpul lui Ceauşescu. Nu am trădat ţara. Am fost şi sunt patriot. Puteam să rămân în Occident în perioada 1985-1989. Dar m-am întors în ţară, la familie.”

– Care a fost şi care mai e relaţia dvs. cu politica? Ce politicieni aţi cunoscut şi care dintre ei v-a plăcut mai mult?

Nu mă interesează anumiţi politicieni sau politica, în general, dar îmi doresc să fie mai bine în ţara asta. Îmi doresc ca legea să fie egală pentru toţi. Alţii fură un ou şi legea spune că a furat un bou, iar alţii fură un bou şi legea spune că a furat un ou. Nu e corect. Asta nu e lege. L-am cunoscut pe domnul Mazăre, cu care am stat la o pizza, la un suc şi mi s-a părut că a făcut ceva pentru Constanţa. L-am mai cunoscut pe domnul Miron Mitrea. Cel mai bine l-am cunoscut pe Gigi Becali, care a făcut multe pentru sport şi mai ales pentru clubul Steaua, faţă de alţii. Şi a făcut multe şi pentru oamenii necăjiţi, faţă de mulţi alţii care au distrus ţara asta.

– Ce oameni cunoaşteţi din judeţul Neamţ?

Îl cunosc bine pe Romică Cojoc şi pe Gheorghiţă Mararu.

– Care este cea mai mare şpagă pe care aţi dat-o vreodată? Fără nume, doar sumă…

Nu am dat şpagă niciodată.”

– Ce meserie v-ar fi plăcut să aveţi?

Făcând de mic copil sport, mi-am dorit să fiu şi antrenor de lupte libere. Am terminat Facultatea de Educaţie Fizică din Bucureşti. Şi am făcut-o pe bune, nu ca alţii, care şi-au cumpărat diplomele.

– Ce relaţie aţi avut cu avocatul Vlasov şi în ce relaţii mai sunteţi cu el acum?

A fost avocatul meu şi m-a apărat în procese. A fost un avocat bun. Restul, ce s-a întâmplat după, nu comentez.

– Ce spuneţi de recenta lege care a eliberat mulţi infractori din închisori?

În închisori ajung unii care au fost manevraţi de alţii şi unii care ajung pentru că merită. Însă nu există o reeducare a lor. Am fost prin cele mai dure închisori din România şi din lume, unde, până la urmă, am luat achitare. Am avut dosar care s-a judecat 10 ani şi, la final, am primit achitare. Fapta nu există! Vă daţi seama în ce alarmă am stat? Nu am fugit ca alţii din ţară, să mă sustrag. Am avut şi am demnitate şi onoare. Dar unii dintre cei care ies din închisori nu au unde să stea, nu au loc de muncă şi se apucă de ce cred ei că e mai uşor. Unii sunt făcuţi să facă rău, alţii ajung dintr-o întâmplare la închisoare, alţii repetă aceeaşi faptă. Unii îşi revin şi se integrează. Din cauza proceselor mele, presa a început să mă atace. Mulţi dintre ziariştii care au scris urât despre mine au directive de la servicii.

– Cu care dintre capii lumii interlope din România aveţi relaţiile cele mai bune?

În România, nu există mafie, cum e în Italia sau America. Noi nu avem capi, pentru că nu avem potenţial uman. Noi nu avem un Al Capone. Nu am ajuns la nivelul capilor din Occident, de la nivelul anilor ’20 sau ’30, pe timpul lui Capone sau Toto Riina. La noi, sunt mulţi pârâţi şi mulţi trădători. Adevărata mafie este în politică, nu în lumea interlopă. Nu dăm nume de politicieni. În România, serviciile manipulează.

– Care din închisorile în care aţi stat vi s-a părut cea mai grea?

Au fost mai multe. Jilava. Dar şi Gherla şi la Aiud, mai ales dacă ştii istoria acestor două închisori.

– Dar cea mai uşoară închisoare care vi s-a părut?

În Germania. Dar am avut o experienţă în Italia, la Roma, în închisoarea Regina Coeli, unde am stat patru luni şi jumătate, după care am fost adus în ţară de Interpol. În această închisoare, chiar erau capi ai lumii interlope, ai lumii mafiote din Italia. Chiar am cunoscut acolo neamuri ale marelui mafiot Toto Riina, printre care şi un nepot al lui. Nu pot spune că am învăţat ceva de la ei, dar nu au acceptat niciodată să faci rău unui om neputincios. Este o vorbă, alarma este mai mare ca bătaia.

– Dar cu care dintre capii lumii interlope din România nu sunteţi în relaţii bune?

Sunt prieten cu toată lumea, însă îmi aleg oamenii după cum simt eu. Fiecare, cum îşi aşterne, aşa doarme. Vă repet: în România, nu sunt mafioţi. Sunt mulţi trădători, informatori şi slugi. Îmi pare rău să spun, dar, de-a lungul istoriei noastre, ne-am dat şi cu ruşii, şi cu nemţii. Urăsc trădarea şi, mai ales, urăsc să-ţi trădezi ţara. Nu dăm nume, dar azi te cumpără şi mâine te vinde. În România ţi se înscenează şi moartea după ce intri cu maşina într-un copac. Servicile fac ca totul să pară un accident. Mi-a plăcut să citesc cărţi de spionaj, istorie şi geografie.

– Aţi ucis vreodată?

Nu. Poate sunt situaţii când cineva te aduce la stări din astea, dar, dacă stai bine cu psihicul, te controlezi. Am văzut multe la viaţa mea, dar ce ştiu le iau cu mine în mormânt. Cum se spune, cu autor necunoscut. Caz clasat.

Citiţi interviul complet aici.