Nu au fost persoane rănite în urma incidentului surprins de camerele de luat vederi. Primăria Ierusalimului a anunţat închiderea unei porţiuni din Zidul Plângerii, după ce o piatră în greutate de 100 de kilograme s-a prăbuşit pe esplanadă. Piatra a căzut în zona de rugăciune mixtă, destinată atât bărbaţilor cât şi femeilor.
Incidentul a survenit la o zi după Tisha B’Av, zi de post în religia iudaică pentru comemorarea distrugerii a două temple străvechi. Rabinul Zidului, Shmuel Rabinovitch, a spus că un astfel de eveniment nu a avut loc în ultimele decenii, potrivit publicaţiei Times of Israel.
Rabinovitch a spus că este nevoie de un ”moment de introspecţie”, întrucât prăbuşirea pietrei după Tisha B’Av ”ridică îndoieli şi întrebări pe care sufletul omului este prea mic să le înţeleagă”.
Zidul Plângerii este situat la picioarele Muntelui Templu, considerat cel mai sacru loc al iudaismului.
Tot pe Muntele Templu se află şi Moscheea Al-Aqsa, cel de-al treilea loc sacru al religiei islamice.
נס בעזרת ישראל.
אם היה קורה אתמול כשהיו הרבה מתפללים היה יכול להיות אסון. pic.twitter.com/mnAaQ0QpvF— Roey Shabtay (@roeysh) July 23, 2018