Senat: Personalul de pe ambulanţe va beneficia de pensii speciale

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se reglementează statutul personalului din serviciile de ambulanţă, aceştia beneficiind de pensii speciale de 80% din media salariilor brute, inclusiv sporuri din ultimele 12 luni.
Iulian Tudor
14 sept. 2016, 10:04
Senat: Personalul de pe ambulanţe va beneficia de pensii speciale

Persoanalul de pe ambulanţe beneficiază de pensie specială de serviciu după activitate în domeniu de cel puţin 20 de ani sau la vârsta de 57 de ani, însă poate fi menţinut în serviciu până la 60 de ani, potrivit Mediafax.

De pensia specială de serviciu poate beneficia şi personalul profesionist operativ de intervenţie care îndeplineşte condiţia de vârstă de 57 de ani, dar cu o vechime în activitatea operativă cuprinsă între 15-20 de ani. În acest caz, cuantumul pensiei va fi micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 19, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea stabilită„, mai arată legea.

Personalul profesionist operativ de intervenţie care la data împlinirii vârstei de 57 de ani nu îndeplineşte condiţiile de vechime pentru acordarea pensiei speciale de serviciu beneficiază de pensie la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârsta standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Proiectul de lege, adoptat cu 45 de voturi „pentru” şi 20 „împotrivă”, mai prevede că personalul operativ de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov este persoanl contractual, poartă uniformă specifică şi exercită atribuţii stabilite de lege pentru aceste unităţi strategice, face parte din sistemul naţional de asistenţă publică integrată de urgenţă.

Personalul este format din medici, asistenţi medicali, ambulanţieri/şoferi autosanitară şi operatori registratori de urgenţă care deţin specialităţile şi pregătirea cerute de lege. Statutul special este ocnferit de obligaţiile, riscurile deosebite şi intervenţia contra-cornometru în salvarea de vieţi.

De asemenea, proiectul prevede că persoanalul din serviciile de ambulanţă răspunde disciplinar, civil şi penal, pentru felul în care îşi execută atribuţiile de serviciu şi beneficiază de drepturi compensatorii acordate pentru condiţiile speciale şi riscurile pe care le implică exercitarea profesiilor.

Proiectul de lege mai prevede că personalul de pe ambulanţe trebuie să participe cel puţin o dată pe lună la simulări de accidente colective, calamităţi şi dezastre, concursuri între echipaje, iar activitatea şi conduita acestora sunt evaluate o dată pe an.

Personalul de pe ambulanţe poate să refuze plecare în misiune dacă constată nereguli la ambulanţe, starea sau pregătirea necorespunzătoare a membrilor echipajului, lipsa medicaţiei minime obligatorii, lipsa materialelor de protecţie sau orice nereguli care ar putea pune în pericol siguranţa misiunii.

Totodată, personalul de pe ambulanţe nu poate să exprime public opinii contrare intereselor României, opinii sau preferinţe politice la locul de muncă, să adere la secte, organizaţii religioase sau alte organizaţii interzise de lege, să participe la demostraţii, mitinguri, proteste, greve sacă nu se asigură cel puţin 30% din capacitatea de intervenţie.

CITEŞTE ŞI: Modificările parlamentarilor la legea pensiilor: Militarii ar putea primi mai mulţi bani. Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare

Camera Deputaţilor este for decizional.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Este bine sau nu să porți ochelari de soare iarna. Cât de des îi poți utiliza pentru a nu avea probleme cu vederea
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ministerul Transporturilor: România, un punct strategic pentru tranzitul de mărfuri
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR. DECIZIE de ultimă oră în Coaliție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre