Senatorul Marius Ovidiu Isăilă, condamnat la închisoare cu executare

Senatorul UNPR Marius Ovidiu Isăilă a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Iulian Tudor
12 apr. 2016, 09:47
Senatorul Marius Ovidiu Isăilă, condamnat la închisoare cu executare

Potrivit deciziei instanței, Marius Isăilă a primit două pedepse de 3 și 2 ani închisoare pentru trafic de influență și o pedeapsă de un an închisoare pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanța a contopit cele trei pedepse și a adăugat un spor de un an închisoare, astfel încât senatorul va executa în final 4 ani închisoare, plus 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b si g Cp.

De asemenea, judecătorii au menținut controlul judiciar pe cauțiune față de Marius Isăilă și au dispus confiscarea sumei de 180.000 euro.

În același dosar, consilierul parlamentar Cristian Ștefan Ene a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare și efectuarea de 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității, plus confiscarea sumei de 20.000 euro.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Marius Ovidiu Isăilă a fost trimis în judecată de către DNA în iulie 2014, fiind acuzat de trei infracțiuni de trafic de influență, două în formă continuată și una în formă simplă, și o infracțiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de acesta a fost trimis în judecată și consilierul parlamentar Cristian Ștefan Ene, pentru trei infracțiuni de trafic de influență, două în formă continuată și una în formă simplă.

Potrivit DNA, în prima parte a anului 2012, Marius Ovidiu Isăilă, la acel moment șef serviciu în Ministerul Finanțelor Publice, și Cristian Ștefan Ene, în înțelegere cu inculpatul Cătălin Cristescu, au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de către ANAF la firma unui denunțător care le-a solicitat ajutorul în acest sens.

”După ce Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins inculpatului Cristescu Cătălin suma de 200.000 euro, susținând că vor realiza intervențiile pe lângă funcționarii ANAF, acesta din urmă a transmis mai departe solicitarea către denunțător, care a remis suma pretinsă în mai multe tranșe. Astfel, o sumă de 20.000 euro urma să îi revină lui Cristescu Cătălin, iar restul de 180.000 euro au fost remiși mai departe celorlalți doi inculpați. După remiterea sumei de 200.000 euro, deoarece controlul continua, Cristescu Cătălin le-a transmis celorlalți doi inculpați nemulțumirea și îngrijorarea denunțătorului. Aceștia au pretins o nouă sumă — 150.000 euro, plătibili în mai multe tranșe, pretinzând că este vorba de un nou control”, se arată în rechizitoriu.

În august 2013, Marius Ovidiu Isăilă și Cristian Ene i-au pretins lui Cătălin Cristescu suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă diferiți funcționari publici, în vederea sprijinirii acestuia să promoveze concursul ce urma să aibă loc în toamna anului 2013, pentru ocuparea unei funcții de inspector în cadrul ANAF — Direcția Generală Antifraudă Fiscală, susțin procurorii.

În același scop, pentru a realiza intervenții pe lângă diferiți funcționari publici și decizionali din structurile de resort — în vederea favorizării aceluiași inculpat la concursul ce a avut loc la data de 29 martie 2014 pentru ocuparea unor funcții în cadrul ANAF, Direcția Generală Antifraudă Fiscală — Isăilă, prin intermediul lui Ene, i-a pretins o nouă sumă, în cuantum tot de 20.000 euro.

După remiterea celor 20.000 de euro de către Cristescu, Isăilă, pentru a ascunde primirea banilor, a instigat la întocmirea unui fals contract de împrumut între ceilalți doi inculpați, precizează DNA.

Conform DNA, în cursul anului 2013, Isăilă și Ene au promis unui om de afaceri realizarea de intervenții pe lângă funcționari din cadrul Primăriei sector 3 și la alte entități juridice, pentru ca societatea acestuia să obțină încheierea unor contracte de lucrări.

”Folosul celor doi inculpați, urmare a acestor ‘intervenții’, a constat în nerestituirea unui împrumut, în sumă de 25.000 euro, pe care inculpatul Isăilă Marius Ovidiu îl contractase de la omul de afaceri, parte din suma de bani împrumutată fiind folosită de inculpatul Ene Cristian Ștefan”, precizează sursa citată.

În timpul anchetei, Cătălin Cristescu și-a recunoscut vinovăția și a fost de acord cu propunerea procurorilor de a primi o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
De ce să presari cafea măcinată pe pervazul de la bucătărie. Trucul care te scapă de o mare problemă
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Cum arată mama Andreei Bostănică? 'Mama Angela' e top. Poți să juri că sunt surori!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ilie Bolojan: PNL nu a discutat despre un congres comun pentru candidatura lui Crin Antonescu
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR. DECIZIE de ultimă oră în Coaliție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre