Senatorul PSD Şerban Nicolae propune pedepse mai mari pentru votul multiplu

Senatorul social-democrat Şerban Nicolae propune înăsprirea pedepselor pentru cei care votează de mai multe ori sau se folosesc de acte de identitate false.
Filip Stan
25 iun. 2019, 11:48
Senatorul PSD Şerban Nicolae propune pedepse mai mari pentru votul multiplu

Şerban Nicolae a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect care prevede mărirea cuantumului pedepselor, de la şase luni – trei ani, la 3 – 10 ani pentru aceste fapte, potrivit Agerpres.

În opinia sa, materializarea acestui proiect ar avea ca efect sporirea gradului de corectitudine a proceselor de votare.

„Prezenta modificare legislativă urmăreşte să înăsprească pedepsele cu privire la fraudarea votului, care se impun ca urmare a contestării unor deficienţe în practica anterioară a procesului electoral, tocmai în apărarea drepturilor electorale ale cetăţenilor. Acest fapt ar duce cu certitudine la o protecţie mult mai bună a valorilor sociale vizate şi, în final, la sporirea gradului de corectitudine a proceselor de vot, la oglindirea mai fidelă a voinţei corpului alegătorilor în componenţa organelor de conducere a statului şi, cel mai important, la asigurarea unui climat propice dezvoltării democratice a societăţii, coroborat cu întărirea statului de drept”, explică iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului.

Conform proiectului de act normativ, „fapta persoanei care votează: fără a avea acest drept; utilizând un act de identitate fals; de două sau mai multe ori la acelaşi scrutin – se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

În cazul persoanelor care folosesc buletine de vot falsificate, iniţiativa legislativă a lui Şerban Nicolae prevede: „Fapta persoanei care votează: prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător; utilizând buletine de vot falsificate – se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

În prezent, legea prevede, pentru ambele fapte, „închisoare de la şase luni la trei ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Senatul este prima Cameră sesizată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT