Serena Williams a precizat că are nevoie de odihnă și vrea să se recupereze după accidentările din acest sezon.
„Nu este nici un secret că tot sezonul am avut parte de o mulțime de probleme: la umăr, la genunchi sau, în finalul unui anumit meci de la US Open, la inimă. Vreau să concurez cât mai mult posibil. Acum fac un pas înapoi și mă retrag de la turneele de la Beijing și de la Singapore, pentru a avea grijă de sănătatea mea și să mă vindec”, a declarat Serena Williams.
Simona Halep, locul 2 WTA, devine principala favorită a celor două turnee, de la Beijing şi Singapore.