Simona Halep a primit distincţia care este acordată jucătoarei care „depune eforturi asidue în mod constant pentru promovarea tenisului feminin în rândul fanilor, media şi comunităţilor locale, prin activităţi promoţionale şi caritabile în afara terenului”.
Simona Halep câştigă acest premiu pentru prima dată în carieră, întrucât a participat la numeroase acţiuni în clinici pentru copii, evenimente de caritate precum Charity Day Clinic în Madrid, precum şi întâlniri periodice cu fanii (inclusiv la Festivalul de la Sydney) pentru a aduce acest sport mai aproape de comunitate.
WTA Diamond ACES a fost introdusă în 1995, în memoria fostului conducător al WTA, Jerry Diamond. De atunci, 15 jucătoare au primit acest premiu: Arantxa Sanchez-Vicario, Gabriela Sabatini, Amanda Coetzer, Lindsay Davenport, Martina Hingis, Anastasia Myskina, Svetlana Kuznetsova, Jelena Jankovic, Ana Ivanovic, Elena Dementieva, Samantha Stosur, Victoria Azarenka, Petra Kvitova, Caroline Wozniacki şi acum Simona Halep.