SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS LIVE. Williams (34 ani), care câștigase și primele patru confruntări cu Șvedova (28 ani, 52 WTA), s-a impus în doar 68 de minute în fața jucătoarei antrenate de românul Victor Ioniță.
Șvedova a reușit cea mai bună performanță a sa la US Open în proba de simplu, dar nu i-a putut rezistat Serenei, care a avut 11 ași și 27 de mingi direct câștigătoare. Kazaha a înregistrat 3 ași, 5 duble greșeli, doar 11 ”winners” și 17 erori neforțate (13 pentru Serena).
Serena Williams, care are în palmares șase titluri la US Open, s-a oprit anul trecut în semifinale, la fel ca și Simona Halep, ambele învinse de italience, americanca de Roberta Vinci, iar românca de Flavia Pennetta.
Serena, care a jucat finale anul acesta la Australian Open și Roland Garros și a câștigat titlul la Wimbledon, o conduce pe Simona Halep cu 7-1 la meciurile directe, singurul succes al reprezentantei noastre venind în 2014, la Turneul Campioanelor, în faza grupelor, cu un neverosimil 6-0, 6-2.
Anul acesta cele două s-au înfruntat în sferturi la Indian Wells, Serena impunându-se cu 6-4, 6-3. Serena este în mare formă la US Open, unde nu a pierdut maximum trei ghemuri pe set în cele patru tururi de până acum, dar fără a întâlni adversare de marcă (Ekaterina Makarova, Vania King, Johanna Larsson, Iaroslava Șvedova). Halep a trecut de Kristen Flipkens, Lucie Safarova, Timea Babos și Carla Suarez Navarro, cedând un singur set, în fața unguroaicei Babos.
În sferturi s-a calificat și Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul zece, care a dispus de sora mai mare a Serenei, Venus Williams (36 ani), a șasea favorită, cu 4-6, 6-4, 7-6 (3), după un final dramatic, în care ambele jucătoare au salvat mingi de meci.
Pentru Pliskova este primul sfert de finală la un turneu de Mare Șlem, urmând să o înfrunte pe câștigătoarea dintre poloneza Agnieszka Radwanska, numărul 4 WTA, și croata Ana Konjuh (92 WTA).
Venus viza un al 14-lea său sfert de finală al US Open în 18 participări, precum și o posibilă semifinală cu sora sa Serena.