Dacă până acum Simona nu rata nicio petrecere de fiţe, fie ea în Bucureşti, sau la malul mării, anul acesta ea a luat decizia de a se rupe de tot ceea ce înseamnă opulenţă sau huzur, scrie spynews.ro.
Cum Paştele şi 1 Mai au coincis anul acesta, Simona a refuzat categoric să plece de acasă. „Am primit cel mai frumos cadou, Sfânta Împărtîşanie. Mi-am refuzat toate prietenele care m-au chemat la mare. Am timp de distracţii tot anul. De data asta stau acasă, gătesc şi merg la biserică”, a declarat Simona Traşcă.
Dacă până acum, în noapte de 1 Mai rupea ringurile de dans din cluburi, de data aceasta, Simona a ales să meargă la Biserică, să ia lumină şi să petreacaă acasă, alături de fiul ei. „Noaptea am fost la biserică, am luat lumină, iar apoi am stat toţi la amsă, am mâncat şi am sărbătorit, în familie”, a mai spus Simona Traşcă.
Citeşte şi Simona Traşcă, AMENINŢATĂ de fostul IUBIT cu MOARTEA: „Mi-a trimis poze cu un pistol”
Nimeni nu se aştepta ca sexy blondina să fie o bucătăreasă desăvârşită, Simona s-a întrecut pe ea însăşi. „Am făcut ouă roşii, friptură de miel, friptură de porc, tot ceea ce înseamnă o masă de sărbătoare”, a spus Simona.