Sorin Grindeanu crede că se vor găsi soluții pentru evitarea unei greve la Metrorex. ”Sunt optimist. N-am temeri că nu vom închide acest conflict”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se declară optimist în privința evitării unei greve la Metrorex. Grindeanu a subliniat că se poartă negocieri și că vor fi găsite soluții, însă totul trebuie înscris în limite rezonabile și realiste. ”Putem să cerem foarte multe lucruri, dar dacă nu stă în picioare economic acea cerinţă, sigur că patronatul vine şi spune că nu se poate”, a spus ministrul Transporturilor.
Irina Dumitrescu
29 oct. 2024, 17:10
Sorin Grindeanu crede că se vor găsi soluții pentru evitarea unei greve la Metrorex. ”Sunt optimist. N-am temeri că nu vom închide acest conflict”

Sorin Grindeanu este optimist că angajații Metrorex nu vor face grevă. Declanșarea unui astfel de conflict de muncă ar înseamn, practic, paralizarea traficului bucureștean, în condițiile în care Capitala suferă oricum la acest capitol, în special la orele dimineții și după ce majoritatea oamenilor se întorc acasă, de la muncă.

”Sunt negocieri în acest moment între conducere, între patronat cum ar veni şi sindicate. Eu sunt optimist. Optimismul vine inclusiv din această dimineaţă că se vor găsi soluţii, astfel încât să fie evitată această grevă şi ca toate cerinţele sindicatelor să aibă sustenabilitate”, a declarat Grindeanu, citat de news.ro.

În legătură cu solicitările sindicatelor, demnitarul a ținut să sublinieze că degeaba se cer anumite lucruri, dacă nu au suport realist din punct de vedere economic. ”Putem să cerem foarte multe lucruri, dar dacă nu stă în picioare economic acea cerinţă, sigur că patronatul vine şi spune că nu se poate”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Citește și Jandarmi acuzați că și-au luat concedii medicale false pentru a merge în Congo ca mercenari

Ministrul Transporturilor a precizat că s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor din Metrorex, reiterând în acest context faptul că este optimist. ”Eu m-am întâlnit cu sindicatele, secretarul de stat responsabil s-a întâlnit cu sindicatele de două-trei ori, şi cu conducerea. Sunt optimist. Deci n-am temeri că nu vom închide acest conflict”, a adăugat Grindeanu.

Sindicaliștii de la metrou au amenințat, săptămâna trecută, că vor intra în grevă dacă nu ajung la o înțelegere cu cei de la conducerea Metrorex, privind un nou Contract Colectiv de Muncă. ”Avem dreptul să facem o grevă, dar să lăsăm o treime din activitate. Vom închide la 4 dimineața și vom deschide la orele 16:00”, a avertizat liderul de sindicat Marian Artimon.

Liderul sindical a mai spus că, în cazul în care negocierile nu se finalizează favorabil pentru salariați, ar putea fi declanșată greva generală în maximum trei săptămâni. Această acțiune ar coincide cu aniversarea de 45 de ani de la darea în exploatare a primului tronson al metroului bucureștean (19 noiembrie 1979). ”Ne-am certat, ei tot că nu, şi le-am mai dat o şansă până pe 31 octombrie să mai negociem. Dacă nu, ne apucăm de ce ştim mai bine, de bătaie, de ieşit în stradă, de luptă sindicală, pentru că nu se poate. Atunci când are o lege care spune să-ţi ia drepturile ţi le ia şi atunci când are o lege care îi obligă să dea drepturi uită să ţi le dea”, a mai spus Artimon.

Contractul de muncă de la metrou a expirat la 1 octombrie. Sindicaliștii mai cer condiții mai bune de muncă, o mai bună finanțare, angajarea de personal, asigurări de serviciu și de sănătate.

Citește și Pensii 2025. Veste bună pentru un milion de pensionari, vin alte două majorări la anul

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT