Sorin Grindeanu invită USR la guvernare: La formarea noului guvern, ”orgoliile nu îşi au locul”

Dacă am fi pus şi a doua întrebare la acea consultare internă pe care noi am avut-o, şi legată de USR, eu aş paria acuma că procentul s-ar putea să fi fost mai mare decât 97,7, spune Grindeanu, care, cu toate acestea, vrea USR la guvernare.
Viorel Dobran
07 mai 2026, 07:04
Sorin Grindeanu invită USR la guvernare: La formarea noului guvern, ”orgoliile nu îşi au locul

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că, dacă la consultarea internă social-democraţii ar fi fost întrebaţi dacă mai vor alianţă cu USR, scorul ar fi fost mai mare decât 97,7%. Gridneanu nu exclude, totuşi, o coaliţie din care să facă parte şi USR, arătând că nu vrea să pună condiţii în acest moment.

”Probabil că dacă am fi pus şi a doua întrebare la acea consultare internă pe care noi am avut-o, şi legată de USR, eu aş paria acuma că procentul s-ar putea să fi fost mai mare decât 97,7”, a afirmat Sorin Grindeanu miercuri, într-un interviu pentru Euronews România.

El a susţinut că PSD nu pune condiţii pentru viitoarea guvernare.

”Evoluţiile politice sunt cele pe care le vedem. Eu nu vreau şi mandatul nostru nu e unul de îngrădire a opţiunilor. Din punctul nostru de vedere trebuie să găsim rapid o soluţie, din punctul nostru de vedere trebuie să existe un guvern. Nu noi suntem cei care punem condiţii în acest moment”, a adăugat Grindeanu.

Victor Ponta a răbufnit după căderea Guvernului: „Ne terorizează o minoritate de sado-masochiști. Bolojan ne operează pe toți, fără anestezie, cu plăcere”

El l-a criticat din nou pe Ilie Bolojan, spunând că acesta a fost ”premierul USR”.

”Asta cu reforme doar spuse, fără a fi făcute…vă rog să mă lăsaţi să fiu reticent. Pot să spun că un pol de dreapta, în acest moment, e ceva care ţine de planul lui Ilie Bolojan. Din perspectiva mea, dar e a mea, personală, în aceste 11 luni domnia sa a fost, de fapt, premierul USR, nu a fost premier PNL. Şi dacă ar fi fost premier PNL, şi atunci ar fi fost greşit, în mod normal domnia sa trebuia să fie premierul acestei coaliţii şi premierul României, dar dat de o coaliţie. Nu şi-a înţeles rolul, a fost premierul unei părţi din această coaliţie şi e unul din motivele pentru care moţiunea de cenzură a fost votată cu acest scor copleşitor”, a mai spus Grindeanu.

El este de părere că, la formarea noului guvern, ”orgoliile nu îşi au locul”.

Vezi și Bolojan recunoaște că a greșit ca premier: „Când guvernezi sub presiune, așa cum am luat decizii în toată această perioadă, când uneori ai copiloți care trag de volan, nu toate măsurile pe care le ai pot fi calculate”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT