Sorin Grindeanu: Oricine încalcă legea plăteşte, indiferent că îl cheamă Marcel Ciolacu

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, întrebat cum vede amendarea liderului partidului după imaginile cu acesta la restaurantul unei pensiuni din judeţul Buzău, că „oricine încalcă legea plăteşte, indiferent cum îl cheamă, că îl cheamă Marcel Ciolacu, că îl cheamă Sorin Grindeanu trebuie să plătească”. El a adăugat că speră ca Poliţia Română să îşi menţină promptitudinea şi de acum încolo, pentru că acum câteva luni s-a văzut lipsa de promptitudine, referindu-se la fotografia cu Orban şi alţi membri ai Cabinetului la Guvern.
Romania TV
25 oct. 2020, 12:35
Sorin Grindeanu: Oricine încalcă legea plăteşte, indiferent că îl cheamă Marcel Ciolacu
Sorin Grindeanu dinamitează Guvernul PNL. "Un guvern de minciuni"

„Cred că domnul preşedinte Marcel Ciolacu a răspuns acum o oră la întrebare printr-o postare şi a explicat cât se poate de clar ceea ce s-a întâmplat aseară. Din punctul meu de vedere oricine încalcă legea plăteşte, indiferent cum îl cheamă, că îl cheamă Marcel Ciolacu, că îl cheamă Sorin Grindeanu trebuie să plătească. Salut promptitudinea Poliţiei Române în ieşi, nu doar prin acţiuni, ceea ce e foarte bine că au făcut, ci şi printr-o declaraţie de presă. E o promptitudine pe care sper să şi-o menţină pentru orice caz de acum încolo, pentru că nu am văzut aceeaşi promptitudine acum câteva luni. Dar oricine nu respectă legea, trebuie să plătească. Dacă e persoană publică, din punctul meu de vedere, cu atât mai mult trebuie să vină şi cu scuze în faţa românilor”, a afirmat Sorin Grindeanu, întrebat duminică despre subiect într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

Marcel Ciolacu se consideră victimă după ce a fost prins la masă cu 10 persoane. „Orban foloseşte Poliţia în scop politic. E o ruşine” 

Chestionat cum vede lucrurile, în contextul în care PSD cerea demisia premierului Orban, după apariţia acelei fotografii de la Guvern, Sorin Grindeanu a răspuns: „Cred că a clarificat prin postarea dânsului situaţia de aseară. Din ce am văzut şi eu, nu am participat la acea întâlnire, e o localitate în scenariul verde. Dacă s-a încălcat legea, asta o decid autorităţile, deci dacă s-a încălcat legea, cine o încalcă trebuie să plătească”.

Imagini cu liderul PSD Marcel Ciolacu, în restaurantul unei pensiuni, nerespectând măsurile de distanţare socială au fost difuzate sâmbătă seară de Realitatea Plus, senatorul PSD Lucian Romaşcanu explicând ulterior că au fost trei grupuri la trei mese, că poza e făcută când s-au aşezat toţi la masă pentru scurt timp şi că în urma apelului la 112 făcut de cel care a făcut fotografia, a venit şi poliţia, care nu a constatat nereguli.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române Georgian Drăgan a anunţat că toate persoanele care apar în imaginile care îl prezintă pe liderul PSD Marcel Ciolacu la restaurantul unei pensiuni din Buzău au fost identificate şi au fost aplicate amenzi în valoare totală de 21.000 de lei, din cauza nespectării normelor în vigoare privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV 2, fiind mai mult de 6 persoane la o masă.

Marcel Ciolacu a explicat că judeţul Buzău este în scenariul verde şi este permisă operarea restaurantelor în interior. Liderul PSD a mai spus că va plăti amenda, că nu este obligatorie purtarea măştii în interior şi că era la masă alături de familie, iar la un moment dat au venit mai mulţi colegi la masă. El acuză că Orban şi PNL folosesc Poliţia Română în scopuri politice.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun. Ce cadouri îi pot bucura pe copii fără să cheltui o avere. Variante surprinzătoare de la 50 la 200 de lei
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România