Giampiero Parete, soţul româncei care a fost prinsă împreună cu cei doi copii de avalanşa din Italia, a povestit momentele de groază prin care a trecut familia sa.
„Eram deja pregătiţi cu bagajele făcute, nu mai era nimeni în camere. Cred că ăsta a fost şi norocul multora dintre cei care s-au salvat, că eram aproape de ieşire, fuseserăm toată ziua afară să deszăpezim masinile, ca să plecăm de acolo. Ne-au spus că plugul de deszăpezire vine pe la pranz să ne ia de acolo. Eu am fost chiar la limita avalaşei, zăpada s-a oprit chiar lângă maşina mea”, a povestit Giampiero Parete.
Bărbatul l-a sunat pe şeful său, care mai departe a alertat autorităţile.
„Nu mai credeam că vor veni salvatorii, apoi am văzut lumina. Mi-au dat jumătate de cană de ceai, cred că a fost cel mai bun ceai pe care l-am băut în viaţa mea”, a marturisit italianul.
Primul salvat a fost Gianfilippo, băieţelul de opt ani al familiei. Curând după el a fost scoasă de sub nămeţi şi mama sa Adriana. Cel mai greu a fost însă pentru fiica de şase ani, Ludovica. Salvatorii au reuşit să ajungă la ea abia câteva ore mai târziu.
Întrebat care a fost primul lucru pe care i l-a spus Adrianei, Giampiero Parete a mărturisit că doar s-au îmbrăţişat, fără să-şi spună ceva.