La mijlocul lunii ianuarie, singurul medic oncolog din judeţul Vaslui a ales să lucreze într-o clinică privată, pe bani mai mulţi şi cu un program mai lejer. Din acel moment, activitatea secţiei a fost suspendată, iar bolnavii de cancer fac naveta la Iaşi, pentru curele de chimioterapie, potrivit România TV. Transportul lor este asigurat de două ori pe săptămână de Institutul Regional de Oncologie.
„Pe toti ne afecteaza, afecteaza unitatea medicala, afecteaza pacientii care sunt nevoiti sa mearga la Iasi pentru chimioterapie. Dupa chimioterapie, pacientii nu se simt foarte bine , dar nu am gasit nicio alta solutie, cel putin deocamdata”, a declarat directorul medical al SJU Vaslui, Lelia Croitoru.
Pentru că nu a găsit doritori în România, conducerea spitalului a căutat soluţii peste graniţă, în Republica Moldova. „M-am deplasat la Chisinau, unde am contactat trei medici. Suntem in discutii. Doi au venit in vizita pentru a vedea conditiile, deocamdata suntem la nivel de discutii”, a precizat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
Şefii judeţului Vaslui au hotărât să le ofere şi apartamente de serviciu medicilor interesaţi, dar nici această facilitate nu pare să îi atragă pe tinerii absolvenţi.