Prevederea acordării sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar a fost adoptată cu 88 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi o abţinere, potrivit Mediafax.
”Pentru compensarea activităţii specifice, funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar”, este amendamentul votat luni de senatori.
Iniţial, se prevedea că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% să fie aplicat la salariul de bază lunar, care se constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.
Guvernul Cioloş a sesizat CCR , în luna noiembrie 2016, judecătorii Curţii apreciind că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat funcţionarilor publici, dar fără a fi inclus în salariul de bază.
Explicaţia judecătorilor constituţionali a fost că reglementarea respectivă ar fi introdus un privilegiu în privinţa modalităţii de determinare a salariului de bază, ajungându-se la situaţia în care alte sporuri ar putea să fie calculate având drept bază şi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, ceea ce echivalează cu legiferarea unui spor la spor.
Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.