STENOGRAME: Ioan Niculae către fostul şef al CJ Brăila: „Sună-l pe Geoană. Trebuie să dea dispoziţie”

Omul de afaceri Ioan Niculae i-a cerut fostului președinte al Consiliului Județean Brăila să apeleze la ajutorul lui Mircea Geoană, președintele PSD și al Senatului la acel moment, pentru a interveni în problema sprijinirii actului normativ privind acordarea de subvenții la îngrășăminte, se arată în rechizitoriul DNA.
Iulian Tudor
28 apr. 2016, 18:38
STENOGRAME: Ioan Niculae către fostul şef al CJ Brăila:

În data de 8 martie 2009, Ioan Niculae și Gheorghe Bunea Stancu au discutat despre acest aspect într-o convorbire telefonică, omul de afaceri fiind afectat că respectivul act normativ nu este adoptat și îi solicită politicianului să intervină pentru a fi „remediată” situația.

Faptul că cei doi inculpați au reprezentarea faptului că discută despre un subiect ilegal, că respectiva subvenție la îngrășăminte este una care va produce prejudicii României, este relevat de pasajul în care Gheorghe Bunea Stancu explică faptul că, în cazul blocării actualului proiect, se va găsi o altă variantă „mascată”, mai precis acordarea de subvenții în domeniul industrial. Replica omului de afaceri este agresivă, nervoasă, acesta dorind cu orice preț promovarea actului normativ în formula existentă la acel moment, care i-ar fi asigurat obținerea de venituri de câteva sute de milioane de euro„, notează procurorii.

„IN: Da, Stănele!
GBS: Deci treaba e în felul următor: Ăla, ai văzut și tu, știam de ieri, dar nu te-am mai sunat ieri, că era la Floreasca, că am vorbit la Floreasca și l-a operat de colecist pe vagabondul ăsta de Ilie Sârbu.
IN: Da?
….
GBS: Deci a avut o problemă. Și nu l-am găsit pe Dan. O să vorbesc cu Pușcaș. în schimb, am vorbit cu Geoană. Acuma am închis cu el.
IN: Așa.
GBS: Și omul mi-a spus așa: Știe de ce și cum. El este unul dintre susținătorii cu ardoare al acestui program. A văzut cu ochii lui răspunsul de la Bruxelles, în care Bruxelles-ul nu i-a dat voie pe agricultură, că n-am avut îngheț, că n-am avut nu știu ce (…) n-am avut și nu e de acord, îl consideră ajutor de stat. Dar el mi-a spus că are o variantă pe industrie. Ai înțeles? Adică să stimuleze industria prin subvenții și subvențiile să ajungă de fapt la agricultori, știi? E o chestie mascată, cum ar veni. Ai înțeles?
IN: Nu știe, băi, nimica, (…)! Deci varianta care e făcută vineri la Ministerul Agriculturii nu e pe industrie, e pe agricultură, pe ajutorul de stat pe agricultură, datorită crizei economice. O am eu făcută, dă-o-n….! Nu știe. Dă-l în…!
GBS: Eu ți-am spus ce mi-a spus el.
IN: Da, da. Vorbește povești! Vorbește după ureche, ce a declarat Sârbu acum vreo săptămână și ceva.
GBS: Bun. Și aia, varianta aia?
IN: Da. Sigur. Păi e făcută cu ei! E făcută împreună cu Ministerul Agriculturii, cu Ministerul Finanțelor, cu Ministerul Economiei.
GBS: Cu cine de la Ministerul Agriculturii ai făcut-o?
IN: Vasile Pușcaș, băi, a coordonat-o! Dacă vorbești cu el, îți spune exact el ce s-a întâmplat.
GBS: Hai că închid acuma și vorbesc cu Pușcaș.
IN: Vorbește cu Pușcaș! Și zi-i… Ajutorul lui Pușcaș este… El a spus: Băi, până în 3 zile să-mi dați documentul! Pentru că eu trebuie s-o bag, săptămâna viitoare să fie Hotărârea de Guvern, iar la Bruxelles pe 23 este Consiliul de Miniștri al Bruxelles-ului. Deci Geoană e pe dinafară de subiect. Vasile știe exact. Noi am fost la el săptămâna asta și ne-a ajutat omul, să știi. Un om deosebit, Pușcaș!
GBS: Îl sun. Păi da’ pe Pușcaș îl știu și eu.
IN: Un om deosebit, să știi! Deosebit!
GBS: Deci îl sun pe Geoană înapoi și-i spun să ia legătura cu Pușcaș.
IN: Da. Deci Pușcaș știe foarte bine subiectul. Singura problemă este că, dacă nenorocitul ăsta e în spital, cele trei zile care a zis Pușcaș, deci până luni, cel târziu marți…
GBS: Dar lasă, măi, ce? Dacă moare Ilie Sârbu… Are înlocuitor, are secretar de stat, care e problema?
(…)
IN: Știe bine Pușcaș, măi. Dacă vorbești cu el, zi-i: Domnule Pușcaș, am înțeles nu numai faptul că ne-ați ajutat. Chiar sunteți inițiatorul… domnule, haideți, vă rog, faceți pe dracu’ în patru să iasă asta săptămâna viitoare!
GBS: Nu. Lasă, că-i spun altceva! Că am vorbit cu Geoană și vrea să ne ajute neapărat. Și asta e realitatea. Că Geoană a zis: Băi…
IN: Au fost oamenii mei la el, după aia i-a trimis el… El a aranjat întâlnirea de vineri, de la Ministerul Agriculturii, cu Finanțele și cu ăilalții… La el s-au dus înapoi materialele după ce le-au lucrat ăștia. A dat o femeie de la el foarte bună acolo, de-a fost prezentă. Deci știe bine problema Pușcaș. El a spus: Băi, ăsta n-a făcut nimica! Că ăsta trebuia să susțină de acum două luni de zile. N-a făcut nimic nenorocitul ăsta de Sârbu!
GBS: Hai că vedem ce facem! Și o să-l sun pe Geoană înapoi.
IN: Sună-l, măi, pe Geoană și spune-i: Băi, roagă-l pe Vasile Pușcaș!
GBS: Da.
IN: Și nu pe Vasile. Trebuie el, Geoană, să dea dispoziție (…): Băi, în trei zile v-a zis Pușcaș să pregătiți materialele, pregătiți-le! Nu le plimbați iar două luni de zile, cum ați făcut-o până acuma!
GBS: Nu, măi. îmi trebuie de la Pușcaș și Pușcaș să-i spună unde e cheia. Am înțeles.
IN: Da, da.
GBS: Bine. Hai că văd!”

În urma unor dialoguri telefonice, Niculae este informat de Stancu despre faptul că a discutat situația critică cu ministrul Vasile Pușcaș care, pe lângă aprecierile de natură tehnică cu privire la ajutorul de stat, i-ar fi precizat că blocajul în adoptarea proiectului de HG este generat de ministrul Ilie Sârbu, care ar putea să facă o documentație care să fie agreată la Bruxelles.

De asemenea, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu îi promite omului de afaceri că va discuta cu Mircea Geoană pentru a pune presiune asupra lui Ilie Sârbu în vederea deblocării proiectului de act normativ, se mai arată în rechizitoriu.

„IN: Da, Stănel!
GBS: Deci am vorbit din nou cu Vasile, cu Pușcaș, că totuși încerc să vin la București, să văd cum dracu’ fac să vin. El îmi spune, deci eu i-am pus întrebări, că știu cum să pun întrebările. Indiferent de unde este sursa, politica agrară este politică europeană, ajutorul de stat este politică europeană și nu se pot da bani nu cu informarea, ci cu aprobarea Consiliului Europei. Noua Comisie, atenție, a Consiliului, și el mi-a zis așa, deci nu e nicio chestie, a zis: domnule președinte, mingea este la Sârbu. Și am făcut un comentariu vizavi de personajul Sârbu. L-am mai făcut dimineață mai ușor și a doua oară l-am făcut din nou. Și este de aceeași părere cu mine. Înțelegi? Și am făcut o greșeală. Am luat-o, că unul dintre proști am fost eu, de ce să nu recunosc? Că doar dacă sunt dobitoc, sunt dobitoc, ce să mai! Și el mi-a zis, eu spuneam, zic dacă era un Steriu, dacă era un altul de o altă vârstă, cu siguranță că înțelegea mult mai bine ceea ce înseamnă politică europeană în agricultură. Ăsta nici nu înțelege, domne! Popa ăsta este un tâmpit! O să am o discuție cu Geoană pe tema asta! Și o să vezi că o să-l fac zob, o să apară și-n ziare (neinteligibil). Deci în concluzie, el merge pe drumul lui, trebuie împuns Sârbu ca să facă o documentație care să susțină, să se bată pentru țară, chiar așa să…
IN: Corect, așa este.
GBS: Da.
IN: Dar documentația trebuie să se facă la Ministerul Agriculturii, ce-ți spuneam eu ție. Dacă ăia n-o fac…
GBS: Până după amiază îl înțep mai tare pe Geoană, îl rog eu la sentiment, că am eu alte treburi cu el.
IN: Bine, bine.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ioan Niculae, administrator al SC Interagro SA și SC Intervitt SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală și instigare la spălare de bani.

În același dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost președinte al CJ Brăila, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Conform DNA, în perioada ianuarie — martie 2009, patronul grupului SC Interagro SA, Ioan Niculae, a inițiat și desfășurat activități de corupere, prin intermediul lui Bunea Stancu, a suspectului Said Baaklini și a unei alte persoane, a unor funcționari publici și înalți demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o hotărâre de guvern prin care să fie acordate facilități fiscale privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice.

Acest lucru ar fi adus un beneficiu direct firmei Interagro de circa 600.000.000 euro, reprezentat de vânzarea îngrășămintelor chimice din stocurile existente sau ce urmau a fi produse.

CITEŞTE ŞI: Rechizitoriu DNA: Ioan Niculae „spăla” bani printr-o firmă offshore cu sediul pe iahtul familiei

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
De ce să presari cafea măcinată pe pervazul de la bucătărie. Trucul care te scapă de o mare problemă
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Cum arată mama Andreei Bostănică? 'Mama Angela' e top. Poți să juri că sunt surori!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ilie Bolojan: PNL nu a discutat despre un congres comun pentru candidatura lui Crin Antonescu
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR. DECIZIE de ultimă oră în Coaliție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre