Cercetarea, coordonată de oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii Catolice din Louvain, a avut drept scop emiterea unor ipoteze referitoare la activitatea sexuală a populaţiei feminine, relatează publicaţia „Counsel&Heal”.
În urma studiilor întreprinse, experţii au aflat că femeile care au orgasm în timpul contactului sexual au un stil de mers diferit. Care este cauza acestui fenomen? Orgasmul influenţează pozitiv activitatea cerebrală a unei femei şi relaxează anumiţi muşchi din corpul acesteia. Astfel, tinerele care au parte de activitate sexuală intensă şi ating punctul culminant în pat, merg mai relaxate faţă de cele care nu experimentează orgasmul, arată studiul.
Citește și Semne că ai o viaţă sexuală dezastruoasă
„Cercetările au arătat că orgasmul influenţează starea de sănătate a femeilor, iar una dintre teoriile psihoterapiei face legătura între musculatura corpului uman şi funcţia sexuală“, au explicat autorii studiului. Pe durata experimentului, sexologii au fost rugaţi să vizioneze câteva videoclipuri care ilustrau stilul de mers al femeilor implicate în proiect şi să-şi exprime părerea legată de viaţa sexuală a acestora.
Aceştia au fost capabili să diferenţieze categoria femeilor care aveau o viaţă sexuală activă, de grupul celor care nu ajungeau la orgasm, doar analizând modul în care participantele îşi mişcau corpul. Aproximativ 81,25% din estimările specialiştilor au fost corecte, potrivit studiului publicat în „Jurnalul de Medicină Sexuală”.
„Observatorii au putut deduce experienţa sexuală a femeilor, analizând libertatea de mişcare, energia şi senzualitatea de care acestea au dat dovadă”, au concluzionat experţii.