Studiu: Persoanele supraponderale pierd în medie un an din speranţa de viaţă, iar cele cu obezitate moderată trei ani

Persoanele supraponderale pierd în medie un an din speranța de viață, un tribut greu, care crește odată cu numărul de kilograme și poate ajunge chiar la zece ani în cazul persoanelor cu obezitate severă, relevă un studiu amplu, publicat joi în revista "The Lancet" și citat de agenția France Presse (AFP).
Alina Costache
14 iul. 2016, 13:33
Studiu: Persoanele supraponderale pierd în medie un an din speranţa de viaţă, iar cele cu obezitate moderată trei ani

Realizat pornind de la analizarea datelor culese de la circa 4 milioane de adulți de pe patru continente, studiul a măsurat riscul unei morți premature înainte de vârsta de 70 de ani.

Cercetarea „stabilește într-un mod concludent că excesul de greutate și obezitatea sunt asociate unui risc crescut de deces prematur”, susține autorul principal al studiului, Emanuele Di Angelantonio, de la Universitatea Cambridge (Marea Britanie).

În medie, persoanele supraponderale pierd un an din speranța de viață, iar cele cu obezitate moderată trei ani„, a declarat Di Angelantonio. „În ceea ce privește persoanele cu obezitate severă, acestea pierd aproximativ zece ani din speranța de viață”, a indicat specialistul pentru agenția France Presse.

Rezultatele cercetării contrazic studiile recente potrivit cărora persoanele supraponderale ar avea un avantaj în ceea ce privește supraviețuirea — așa-numitul ‘paradox al obezității’„, a indicat Școala de sănătate publică din cadrul Universității Harvard (Harvard School of Public Health), care a participat la studiu.

Cercetarea „arată că riscul de boli coronariene, de accidente vasculare cerebrale, de boli respiratorii și de cancer sunt toate crescute (la persoanele supraponderale)”, explică Di Angelantonio.

Riscul de deces prematur crește „în mod regulat și puternic” pe măsură ce kilogramele în exces se acumulează, a atras atenția studiul.

De asemenea, cercetarea relevă că efectul obezității sau a excesului de greutate asupra speranței de viață este „de trei ori mai mare la bărbați decât la femei”, a adăugat Di Angelantonio.

Obezitatea, al cărei număr de cazuri s-a dublat din 1980, a devenit un flagel la nivel mondial. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează la 1,3 miliarde numărul adulților supraponderali din întreaga lume și la 600 de milioane numărul de obezi. Un procent de 39 la sută dintre adulți (persoane de peste 18 ani) sunt supraponderali, iar 13 la sută sunt obezi.

Pentru aceste statistici, OMS se bazează pe indicele de masă corporală (IMC), calculat prin împărțirea greutății la pătratul înălțimii.

Pentru o persoană de greutate normală, IMC este cuprins între 18,5 și 24,9. O persoană supraponderală are un IMC între 25 și 29,9, iar una obeză un IMC de 30 până la 34,9. Obezitatea este descrisă ca fiind severă atunci când IMC atinge sau depășește 40.

În timp ce riscul de a muri înainte de vârsta de 70 de ani este de 19 la sută pentru bărbați și de 11 la sută pentru femeile cu un IMC normal, acesta urcă la 29,5 la sută pentru bărbați și la 14,6 la sută pentru femeile moderat obeze (IMC-ul cuprins între 30 și 34.9).

Rezultat al unei colaborări internaționale, cercetarea se bazează pe analizarea a 239 studii efectuate între anii 1970 și 2015 asupra unui număr de 10,6 milioane de adulți din Europa, America de Nord, Australia și Noua Zeelandă și Asia.

Pentru a evita influența asupra rezultatelor a unor factori precum fumatul sau existența unor boli anterioare, cercetătorii au exclus din eșantion pe fumători și pe foștii fumători, precum și pe cei care sufereau de boli cronice. De asemenea, au fost excluse din eșantion persoanele care au murit în termen de cinci ani de la debutul studiului.

În cele din urmă, au fost prelucrate date de la 3,9 milioane de adulți.

Studiul a implicat 500 de cercetători din peste 300 de instituții de profil din întreaga lume, „această colaborare fiind cea mai importantă și mai riguroasă realizată vreodată pentru a pune capăt controverselor privind indicele de masă corporală și mortalitatea”, a declarat Shilpa Bhupathiraju, de la Școala de sănătate publică a Universității Harvard, co-autoare a cercetării

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alimentul care te încălzește iarna. Protejează organismul de frig și are grijă de sistemul tău imunitar
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Orezul trebuie preparat într-un anumit fel. Tehnici simple pentru o mâncare reușită
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire pe România! Meteorologii au emis avertizări de cod roșu de viscol pentru mai multe județe
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Președintele sârb Aleksandar Vucic: „Lumea alunecă spre dezastru” după atacul rachetei hipersonice ruse
MediaFlux
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?