Sute de migranţi veniţi din America Centrală au încercat să pătrundă în SUA

În jur de o sută din cei circa 1.500 de migranţi veniţi din America Centrală şi rămaşi la Tijuana în Mexic după dispersarea unei mari caravane la începutul lunii decembrie au încercat în zadar în timpul nopţii de Anul Nou să pătrundă în Statele Unite, relatează marţi France Presse.
Alina Costache
01 ian. 2019, 12:30
Sute de migranţi veniţi din America Centrală au încercat să pătrundă în SUA

Aceşti migranţi s-au adunat luni în jurul orei 20.00 (4.00 GMT marţi) în zona Playas de Tijuana, pe coasta Pacificului, pentru a încerca să treacă pe teritoriul SUA în ciuda prezenţei numeroase a gărzilor de frontieră de cealaltă parte a gardului metalic ce marchează graniţa în această zonă.

În timp ce de o parte şi de cealaltă a frontierei aveau loc pregătirile pentru sărbătorirea Anului Nou, migranţii, dintre care mulţi bărbaţi, dar şi femei cu copii mici şi adolescenţi, au încercat să treacă, dar s-au retras în faţa tirurilor cu fumigene, informează Agerpres.

Aceşti imigranţi făceau parte dintr-o caravană plecată pe 13 octombrie 2018 din Honduras şi care a parcurs circa 4.300 km pentru a ajunge în noiembrie la Tijuana, în faţa oraşului american San Diego.

Citeşte şi Donald Trump îi acuză pe democraţi de moartea copiilor de imigranţi

În total, caravana număra mai mult de 6.000 de migranţi, majoritatea familii din Honduras, care au fost cazaţi de autorităţile din Tijuana într-un centru sportiv dintr-o zonă periferică, la câţiva metri de zidul de frontieră, potrivit Agerpres.

La 25 noiembrie, forţele de ordine americane au respins aproximativ 500 de migranţi ce încercau să traverseze zidul de frontieră, folosind gaze lacrimogene. Acest episod a traumatizat mulţi migranţi care s-au resemnat să se întoarcă în ţara lor de origine sau să se instaleze în Mexic, notează AFP.

Preşedintele american Donald Trump i-a numit pe migranţi „criminali” care vor să invadeze Statele Unite şi mii de militari americani au fost desfăşuraţi la frontieră.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Standardizarea ar putea duce la pierderea unei comori a turismului românesc: A fost sub un asediu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte