UPDATE: Cei aproape 200 de români blocați pe aeroportul Luton din Londra au sosit acasă. Compania aeriană a reușit să trimită două aeronave pentru a-i aduce în țară. Pentru cele două zile de așteptare acestora le-au fost puse la dispoziție locuri de cazare, dar și vouchere în valoare de 20 de lire.
Ştirea iniţială
Primul zbor anulat a fost cel de sâmbătă seara de la ora 20.00, al doilea cel de duminică, de la ora 12.30. Printre pasageri au fost şi mai mulţi copii. Iniţial oamenii ar fi fost anunţaţi că vor avea o întârziere de două ore, apoi au fost informati că nu vor mai pleca spre Cluj deoarece avionul care trebuia să îi ducă spre casă ar fi lovit un stol de păsări şi nu mai poate decola.
mai mulţi pasageri blocaţi pe aeroportul din Luton acuză compania Wizzair că nu le-a oferit pasagerilor cazare şi transport aşa cum prevăd reglementările internaţionale în astfel de situaţii. Ulterior cursa a fost reprogramată pentru luni dimineaţă.