TARA GALILOR – IRLANDA DE NORD 1-0. Duelul dintre cele două debutante la un turneu final continental a fost decis de autogolul lui Gareth McAuley (75).
Irlanda de Nord a avut mai mult inițiativa în prima repriză, când și-a creat și două ocazii de gol. A fost mai întâi un șut al lui Dallas (10), scos de portarul Hennessey de la colțul scurt, iar apoi goalkeeper-ul galez a respins un șut de la distanță al lui Ward (22).
În rest, prima repriză nu a fost una spectaculoasă, desfășurându-se după tipicul britanic, dar între cele două careuri.
În partea a doua a meciului, galezii au fost mai insistenți, au dominat mai mult și prima ocazie a venit în minutul 53, când Vokes a reluat alături de țintă cu capul în urma mingii trimise în careu de Ramsey.
”Verzii”, foști adversari ai României în preliminarii, au replicat printr-un șut de la distanță expediat de Norwood (56), prins de portarul Hennessey.
Vedeta Bale a avut o bună oportunitate în min. 58, din lovitură liberă de la circa 26 de metri, dar portarul McGovern a respins.
Țara Galilor a marcat în minutul 75, când Bale a centrat în fața porții, iar fundașul Gareth McAuley a trimis în propria poartă, presat de Robson-Kanu. Atacantul lui Real Madrid (Bale) a fost implicat în 13 goluri din ultimele 18 marcate de Țara Galilor, cu 10 goluri și 3 pase decisive.
Nord-irlandezii au forțat pe final, au atacat chiar și cu portarul, la ultima fază a meciului, dar întâlnirea s-a încheiat cu victoria galezilor.
Meciul a fost însă unul dintre cele mai slabe la actuala ediție a Campionatului European, învingătorii având un singur șut pe spațiul porții (Bale).
Componenţa formaţiilor:
Ţara Galilor: Hennessey – Gunter, Chester, Williams, Davies, Taylor – Allen, Ledley – Ramsey, Bale – Robson-Kanu.
Irlanda de Nord: McGovern – Hughes, McAuley, Cathcart, J Evans – Baird, Davis, Norwood, Ward, Dallas – Lafferty.
Țara Galilor vine din postura de câștigătoare a grupei B, unde a bifat două victorii cu Slovacia (2-1) și Rusia (3-0), dar și o înfrângere în fața Angliei (1-2). Irlanda de Nord, fosta noastră adversară din preliminarii, a terminat pe locul 3 în grupa C, după ce a pierdut cu același scor în fața Poloniei și Germaniei (0-1) și a învins Ucraina (2-0).
Disputa din această seară va fi a 113-a întâlnire dintre cele două formații. Galezii s-au impus de 54 de ori, 27 de meciuri s-au încheiat la egalitate, iar nord-irlandezii au câștigat 31 de întâlniri. Golaverajul este 262-164 în favoarea galezilor.
Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în urmă cu trei luni, într-un meci de pregătire în vederea Campionatului European. Meciul disputat la Cardiff s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Cathcart a deschis atunci scorul pentru fosta noastră adversară (60), dar Church a restabilit egalitatea din penalty (89).
Meciul va fi arbitrat de englezul Martin Atkinson.
TARA GALILOR – IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO DOLCE SPORT ONLINE. Duel sută la sută britanic în a doua optime de la EURO 2016, dar galezii sunt neîvinşi de către nord-irlandezi de mai bine de 30 de ani, din 1980. De nu mai puţin de 95 de ori s-au întâlnit cele două reprezentative de-a lungul istoriei, iar de 44 de ori au câştigat galezii şi de 24 de ori meciurile s-au încheiat la egalitate.
TARA GALILOR – IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO DOLCE SPORT ONLINE. Ultima întâlnire cu caracter strict continental dintre cele două reprezentative s-a consumat în calificările pentru EURO 1968, când scorul a fost 0-0 la Belfast, iar galezii s-au impus cu 2-0 la Cardiff.
TARA GALILOR – IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO DOLCE SPORT ONLINE. Meciul de sâmbătă, de pe Parc des Princes, se joacă de la ora 19.00 şi este transmis în direct de Dolce Sport.
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO OPTIMI EURO 2016. Se dispută una dintre cele mai neașteptate „optimi” din istoria turneelor finale. Țara Galilor sau Irlanda de Nord ar putea întîlni Ungaria în „sferturi”.
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO OPTIMI EURO 2016. Fază a competiției în care s-ar putea juca și Anglia – Irlanda. Galezii, care au cîștigat o grupă în care s-a aflat și Anglia, vin cu două arme de top.
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO OPTIMI EURO 2016. Creativitatea lui Ramsey și forța lui Bale. Au prima șansă. Irlanda de Nord este echipa aceea de care rîdeam noi în preliminarii. În grupa din care s-ar fi calificat oricine.
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO OPTIMI EURO 2016. Din care, acum, două echipe sînt în optimile de finală. Pentru că nu trebuie să uităm de Ungaria. Oricum, nord-irlandezii sînt slabi și rudimentari.
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO OPTIMI EURO 2016. Ai noștri, tehnici și valoroși, vor avea ocazia să îi vadă la televizor pe rudimentarii lor adversari. Ar fi culmea să se mai și califice!
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO DOLCE SPORT OPTIMI EURO 2016. * Irlanda de Nord este cel mai slab loc 3 care a obținut calificarea în „optimi”. A avut golaveraj egal, 2-2, față de Turcia și Albania, care au avut golaveraj negativ
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO OPTIMI EURO 2016. * Gareth Bale este singurul jucător de la Euro 2016 care a marcat în toate meciurile în care a jucat
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO OPTIMI EURO 2016. * Irlanda de Nord și Țara Galilor s-au întîlnit într-o partidă amicală în acest an. S-a terminat 1-1 la Cardiff
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO OPTIMI EURO 2016. * Irlanda de Nord are o singură victorie în cele 10 meciuri directe cu Țara Galilor. A fost obținută în preliminariile pentru mondialul din 1954, scor 2-1
TARA GALILOR-IRLANDA DE NORD LIVE VIDEO OPTIMI EURO 2016. Ultimele 3 meciuri:
11.06.2016 Țara Galilor – Slovacia 2-1
16.06.2016 Țara Galilor – Anglia 1-2
20.06.2016 Țara Galilor – Rusia 3-0
12.06.2016 Irlanda de Nord – Polonia 0-1
16.06.2016 Irlanda de Nord – Ucraina 2-0
21.06.2016 Irlanda de Nord – Germania 0-1
– See more at: http://www.fanatik.ro/tara-galilor-irlanda-de-nord-live-video-optimi-euro-2016-747678#sthash.vUcZZGDH.dpuf