„România trebuie să continue să rămână o ţară prietenoasă cu capitalul străin. Dar aşa cum ţările occidentale îşi văd interesul propriu şi îşi sprijină firmele în ţările de origine sau în străinătate avem obligaţia, în oglindă, să o facem şi noi şi să sprijinim firmele româneşti. Acest lucru se poate face atât prin pârghii legale, cât şi prin atitudine”, scrie Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
El precizează că se referă la anumite avantaje, facilităţi, stimulente care să fie acordate şi firmelor româneşti, iar achiziţiile publice să fie orientate şi către produse româneşti.
”Nu aşa cum s-a întâmplat în 2016 când tot ajutorul de stat a fost acordat de Guvernul Cioloş în exclusivitate firmelor cu capital străin! Sunt lucruri de bun simţ pe care putem să le facem pentru cei care prin contributiile bugetare ţin pe umerii lor greul economiei româneşti”, adaugă liderul ALDE.
Tăriceanu aminteşte ceea ce spunea şi în decembrie: ”Ajutorul de stat nu trebuie acordat în exclusivitate firmelor străine, iar povestea cu contractele de achiziţii publice date pe capete numai firmelor străine trebuie să se încheie. Este esenţial să avem ochi şi pentru ai noştri şi chiar să dăm prioritate firmelor româneşti şi capitalului românesc”.
”Când alţii se duc să toarne hârdaie de minciuni la Înalta Poartă din Vest, unii se încăpăţânează să considere că patriotismul şi interesul naţional nu sunt valori desuete”, mai scrie Călin Popescu Tăriceanu.