Tăriceanu: E nevoie de o definire coerentă a interesului naţional şi o armonizare a eforturilor pentru promovarea acestuia

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi seară, la Mărăşeşti, unde au avut loc manifestări dedicate memoriei eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, că lecţia dată de predecesorii noştri este "încă vie şi actuală" şi că, pentru a avea o ţară puternică, întreaga societate şi toţi oamenii politici trebuie să convină asupra interesului naţional şi să-şi armonizeze eforturile pentru promovarea acestuia.

06 aug. 2019, 20:34
Tăriceanu: E nevoie de o definire coerentă a interesului naţional şi o armonizare a eforturilor pentru promovarea acestuia

„Zile precum aceasta, în care sărbătorim momente semnificative din istoria naţiunii române, trezesc în fiecare dintre noi un sentiment de solidaritate ţi mândrie faţă de trecut, faţă de curajul şi viziunea unor lideri care au lăsat puternice amprente în conştiinţa noastră naţională, însă astfel de zile trebuie să fie mai mult îndreptate spre viitorul nostru, decât spre trecut. Evenimentele din urmă cu un secol ne oferă o lecţie la care trebuie să reflectăm cu mare atenţie. Coeziunea socială, interesele şi idealurile naţionale unanim acceptare de predecesorii noştri au făcut România întreagă şi mare. Această lecţie este încă vie şi actuală. România nu poate fi puternică fără ca întreaga societate şi toţi oamenii politici ai acestei ţări să convină asupra interesului naţional, pe care să îl adoptăm şi să îl susţinem împreună. În acest sens este nevoie de o definire coerentă a interesului naţional, a idealurilor naţiunii române raportate la vremea actuală şi la evoluţiile internaţionale. Numai în acest fel România va câştiga şi va câştiga, pe de o parte, prin construirea unei imagini de ţară demnă, hotărâtă, cu obiective foarte clar definite şi urmărite cu sfinţenie, respectată de fiecare dată de partenerii săi pentru seriozitate şi stabilitate. Mai mult, trebuie să remarcăm, de asemenea, că o armonizare a eforturilor de promovare a interesului naţional nu poate decât să aibă efecte benefice asupra atingerii obiectivelor pe care ni le propunem împreună în vederea dezvoltării şi modernizării României”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

La manifestările organizate la Mărăşeşti de către Consiliul Judeţean Vrancea, sub genericul „Vrancea Eroică”, au participat reprezentanţi ai Guvernului României, parlamentari, reprezentanţi ai corpului diplomatic, înalte feţe bisericeşti, personalităţi ale vieţii publice, veterani de război, iar programul a inclus ceremonii militare şi religioase, depuneri de coroane de flori, precum şi un amplu spectacol.

„Este datoria noastră sfântă să onorăm memoria celor care s-au jertfit, să păstrăm ţara pe care ne-au lăsat-o moştenire strămoşii şi să ne străduim a construi un viitor mai bun (…) „Vrancea Eroică” este despre recunoştinţa noastră faţă de jertfa lor (…) Ostaşii români care s-au sacrificat ne-au lăsat statul unitar român creat la 1 Decembrie 1918, ţară pe care am moştenit-o cu toţii, ţară pe care, întreagă şi prosperă, avem datoria să o ducem mai departe. Fie ca adevărul şi dragostea să învingă ura, dezbinarea şi minciuna care au năpădit poporul nostru”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, în alocuţiunea rostită în faţa celor prezenţi la Mărăşeşti.