Tarifele RCA s-ar putea modifica. Peste şase milioane de persoane ar putea fi afectate

Comisia Europeană ar fi cerut modificarea unor articole din actuala legislație privind asigurările auto, ceea ce ar putea genera din nou creșterea tarifelor.
Alina Costache
22 oct. 2018, 14:15
Tarifele RCA s-ar putea modifica. Peste şase milioane de persoane ar putea fi afectate

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), unul dintre patronatele transportatorilor, a anunţat luni că solicită Guvernului desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană (CE) privind legislaţia care reglementează asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA.

Astfel, UNTRR cere desecretizarea scrisorii primite de Guvern în 19 iulie, în care CE solicită autorităţilor române modificarea câtorva articole din legislaţia RCA actuală, ceea ce ar putea conduce din nou la creşterea tarifelor, potrivit News.ro.

„UNTRR consideră că Legea 132/2017 a determinat reechilibrarea pieţei RCA şi chiar a demonstrat, în scurt timp de la adoptare, revenirea la condiţii comerciale caracteristice unei pieţe libere. În prezent, tarifele RCA practicate de asigurători se situează sub tariful de referinţă (în unele cazuri chiar la jumătate faţă de tariful de referinţă), nicio companie care vindea asigurări RCA înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de adoptarea Legii 132/2017 nu s-a retras din piaţă şi chiar 2 noi asigurători au fost autorizaţi pe acest segment de servicii”, se arată în comunicat.

UNTRR solicită autorităţilor române transmiterea scrisorii primite de la Comisia Europeană pentru a putea transmite observaţii fundamentate asupra normelor reclamate de CE.

„Prin modificarea legislaţiei actuale RCA vor putea fi afectaţi peste 6 milioane de consumatori, existând riscul revenirii la situaţia de criză din perioada 2014-2016 când tarifele RCA depăşeau 5.000 de euro/an pentru un autocamion la clasa de bază B0, chiar peste 10.000 – 20.000 euro pentru cele care înregistrau daune, indiferent de valoarea acestora”, se arată în comunicat.

Totodată, UNTRR solicită urgentarea finalizării şi comunicării rezultatelor anchetei Consiliului Concurenţei, care suspectează o parte din companiile de asigurări furnizori de RCA că în perioada 2014-2016 ar fi format un cartel şi s-ar fi înţeles asupra preţurilor, decizia finală fiind necesară pentru a fi comunicată în cel mai scurt timp către Comisia Europeană.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Obligație nouă pentru români în UE. Accepți sau refuzi până pe 27 mai. Vor ști totul despre tine
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Greșeala frecventă care îi poate lăsa pietoni pe șoferi. Nici amenda nu e mică
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta