În ceea ce o privește pe concubina lui Dan Condrea, Uliana Ochinciuc, aceasta va primi și ea o parte din bunuri, dar acestea sunt specificate într-o anexă a documentului și se referă în principal la afacerile acestuia. Dan Condrea avea o avere impresionantă în condițiile în care Hexi Pharma, firma condusă de el, obținuse contracte cu majoritatea spitalelor din România în ce privește furnizarea de dezinfectanți.
Dan Condrea deținea însă 5 companii, inclusiv un off-shore în Cipru. Vorbim așadar de o avere uriașă – doar în 2014, 30 de milioane de lei au fost rulați de afacerist.
Uliana devine acum principala mostenitoare a averii lui Condrea. Conform România TV, afaceristul si-a refacut testamentul la inceputul acestei luni. Pe 6 mai, Condrea a mers la un notar si a facut testament, la care a atasat si o anexa care cuprinde lista bunurilor lasate sotiei.
El si-a lasat avearea celor doi copii, o fata din prima casatorie si baiatul pe care il are cu Uliana, dar si sotiei. „Las fiicei mele Magdalena Condrea si fiului meu David Condrea intreaga mea avere, in afara de cota legala care ii revine doamnei Uliana Ochinciuc”, a scris patronul Hexi Pharma în testament.
Conform legii, Uliana Ochinciuc are dreptul, ca sot supravietuitor, la un sfert din averea lui Condrea. La aceasta se adauga si partea ce-i revine fiului sau si astfel devine principalul mostenitor al averii patronul Hexi Pharma.
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, în vârstă de 41 de ani, a murit duminică, după ce a intrat cu maşina într-un copac, pe un drum judeţean, între localităţile Corbeanca şi Buftea.
Accidentul a fost anunţat la numărul 112 cu puţin înainte de ora 19.00, iar la faţa locului s-au descoperit actele lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, firma implicată în scandalul biocidelor diluate folosite în spitale.
Procurorii de la Parchetul instanţei supreme arătau, marţi, că trupul neînsufleţit al lui Dan Condrea a fost recunoscut fără echivoc de concubina acestuia, inclusiv după semnele particulare, însă se vor compara şi mostre de ADN. Anchetatorii mai arată că toate leziunile constatate de medicii legişti sunt cele produse în accidentul rutier.