Mai mulţi ţigani din România au ajuns să ceară azil politic în SUA. Ei spun că sunt persecutaţi de regimul de la Bucureşti

Aproximativ 40 de romi din România s-au instalat de două luni într-o localitate situată la aproximativ 55 de kilometri sud de Pittsburgh, şi cer azil în Statele Unite pentru că sunt persecutaţi acasă, în zona Bucureştiului. Ei i-au alarmat pe unii dintre cei aproximativ 7.000 de membri ai comunităţii, care se tem de un aflux de refugiaţi români, scrie Pittsburgh Post-Gazette.
Iulian Tudor
15 iul. 2017, 13:44
Mai mulţi ţigani din România au ajuns să ceară azil politic în SUA. Ei spun că sunt persecutaţi de regimul de la Bucureşti

Cei mai mulţi dintre romi nu vorbesc bine sau deloc engleza, nu cunosc obiceiurile americane şi nu ştiu să se poarte, scrie ziarul, citat de News.ro. Peste 150 de rezidenţi s-au adunat joi seara la sala de şedinţe a Consiliului California şi şi-au exprimat aceste îngrijorări cu privire la afluxul de refugiaţi români.

Cazurile romilor au fost tratate de agenţia americană pentru Imigraţie şi Vămi (ICE), iar ei au fost eliberaţi în cadrul unui program guvernamental alternativ detenţiei, care monitorizează zborurile din alte ţări. Romii sunt o minoritate în multe state europene şi se confruntă adesea cu prejudecăţi şi sunt discriminaţi, notează ziarul.

Programul federal le permite imigranţilor să se cazeze temporar la preţuri mai mici şi în condiţii mai umane, ca o alternativă la plasarea lor în detenţie.

Însă românii, care au închiriat aproape toţi apartamente de la un agent imobiliar local, Vito Dentino, s-au confruntat deja cu membrii comunităţii. Locuitori supăraţi au declarat joi, la întâlnire, că nou-sosiţii fac gunoi, îşi parchează maşinile în curţi, nu respectă regulile de trafic rutier şi perturbă pieţele. Alţii au declarat că au văzut romi omorând găini, iar copii îşi fac nevoile în public. Zvonurile despre ei sunt alimentate de pe Internet, notează publicaţia.

Membrii Consiliului, administratorul localităţii şi şeful poliţiei Richard Encapera au declarat că nu au fost avertizaţi de venirea imigranţilor şi că întâmpină dificultăţi în contactarea autorităţilor federale de la care să obţină ajutor şi explicaţii. Însă ei au precizat că nu au fost raportate violenţe sau agresiuni, iar că imigranţii implicaţi în infracţiuni minore şi-au achitat amenzile. Primii romi au sosit la jumătatea lui mai şi l-au contactat pe Dentino în vederea închirierii unor apartamente. Alţii au venit la foarte scurt timp după aceea.

Ali George, în vârstă de 24 de ani, originar din Bucureşti, a declarat că au fost atraşi în California de aceleaşi lucruri care atrag pe oricine altcineva – un loc prietenos şi ieftin în care să trăiască. Mulţi membri ai grupului sunt înrudiţi, iar alţii s-au cunoscut la Bucureşti.

Un oficial de la ICE, contactat de ziar a declarat că imigranţii eliberaţi decid singuri unde vor să trăiască. Oficiali din California au declarat că unii dintre romii români poartă dispozitive la gleznă pentru a le fi monitorizate deplasările, ci nu poartă dispozitive din cauza unor infracţiuni, a precizat poliţia locală. Dentino şi alţi locuitori au declarat că au interacţionat cu unii dintre romii români şi îi consideră ”plăcuţi”, însă apreciază că ei nu cunosc cultura şi obiceiurile americane. Unii au sugerat să fie înfiinţat un grup de oficiali din localitate, iar alţii un grup la Universitatea din California, în Pennsylvania, pentru a-i contacta într-un efort de a-i educa.

Dentino a pledat în acest sens în contextul în care spune că alţi aproximativ 100 de români s-ar putea muta în California în lunile următoare şi nu există vreun motiv să fie opriţi. Un student de la universitate, Pete Ware, s-a declarat dispus să-i ajute pe nou-veniţi. Alţii spun că suspiciunile din cartiere au la bază frica şi ignoranţa.

Locuitorii din California au constatat o creştere bruscă şi evidentă a numărului de români din comunitate cu mai puţin de două săptămâni în urmă, după ce un tânăr, rudă cu mai mulţi dintre cei care locuiesc în localitate, a murit într-un accident la Bucureşti. Cum nu s-au putut întoarce în ţară, peste 100 de români au venit din America în California să-l plângă împreună, scrie ziarul.

Vizitatorii au stat în apartamentele celor deja cazaţi în California. Unul dintre ei, un român în vârstă de 36 de ani care a venit împreună cu soţia şi cei doi copii de la Baltimore – unde locuiesc, a declarat că ultimele dintre rude urmau să plece în zilele următoare.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Intră în vigoare din 2025. România, obligată să ia măsuri fără precedent. Planul pus la cale de UE
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Sondaj: Susținerea pentru Ucraina într-un acord de pace teritorial este împărțită în Europa
MediaFlux
LOVITURĂ pentru ȘOFERII ROMÂNI! ESTE OFICIAL din 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)