TikTok răspunde autorităţilor: „Am şters 10.000.000 de fake fallowers” în România. Nu am găsit nicio dovadă a vreunei influenţe străine”

Platforma TikTok transmite că nu a găsit, în ultimele săptămâni, dovezi ale unei operaţiuni de influenţă ascunsă, legate de alegerile prezidenţiale din România şi nici dovezi de influenţă externă.
Filip Stan
28 nov. 2024, 16:32
TikTok răspunde autorităţilor:
Comisia Europeană deschide anchetă împotriva TikTok: „Indicii serioase conform cărora actori străini au interferat în alegerile prezidențiale din România”

TikTok spune că a prevenit 40 de milioane de like-uri şi a blocat peste 216.000 de „conturi spam” înainte de ca acestea să ajungă online.  „Deşi s-a afirmat existenţa a 5.000 de conturi false implicate în interferenţe electorale, investigaţiile noastre nu au găsit dovezi care să susţină aceste afirmaţii”, arată compania în scrisoarea sa, subliniind că „încă investighează”.

Din septembrie şi până la începutul acestei săptămâni, compania a eliminat de pe platformă, peste 66.000 de conturi false, 7 milioane de like-uri false şi 10 milioane de urmăritori falşi, arată TikTok în scrisoarea sa. Cifrele se referă la postări şi la activitatea în limba română. De notat cu nu se specifică dacă erau electorale sau în favoarea unui candidat anume.

Judecătorii CCR au dispus renumărarea voturilor pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Decizia finală, amânată pentru vineri, 29 noiembrie 2024

Un lucru foarte important: un oficial TokTok a precizat pentru Paginademedia.ro că „campania care a fost demontată de TikTok în luna septembrie avea legătură cu alegerile”, dar nu a precizat vreun candidat anume.

În declaraţia pentru Paginademedia.ro, compania a precizat: „Aceste relatări inexacte despre alegerile din România sunt înşelătoare, deoarece majoritatea candidaţilor şi-au creat o prezenţă pe TikTok, iar câştigătorii au desfăşurat campanii şi pe alte platforme digitale în afara celei noastre. Aplicăm în mod strict Regulile Comunităţii împotriva dezinformării legate de alegeri şi a comportamentului înşelător şi am colaborat proactiv cu Comisia Electorală pentru a lansa un Centru Electoral în aplicaţie, menit să ofere comunităţii noastre din România informaţii de încredere despre alegeri. Nu acceptăm reclame politice plătite şi solicităm tuturor să respecte Regulile Comunităţii, pe care le aplicăm în mod continuu”.

„În raportul nostru lunar privind Operaţiunile de Influenţă Ascunsă pentru septembrie, am dezvăluit că am întrerupt o reţea care viza publicul român, deşi aceasta era separată şi nu a jucat niciun rol în promovarea campaniei lui Georgescu”.

Deşi s-a afirmat existenţa a 5.000 de conturi false implicate în interferenţe electorale, „investigaţiile noastre nu au găsit dovezi care să susţină aceste afirmaţii”.

Joi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit la ora 14.00, pe agenda şedinţei aflându-se „posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”.

POLITICO: Bruxelles-ul va media între TikTok şi România, în timp ce disputa electorală ia amploare

Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune cu autorităţile române şi TikTok, după ce autorităţile de reglementare de la Bucureşti au ameninţat cu suspendarea platformei de social media din cauza rolului său în victoria unui candidat antisistem în alegerile prezidenţiale. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, relatează POLITICO.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok.

Motivul pentru care CCR ar fi decis renumărarea voturilor la primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. Terheș acuză că Drulă și Voiculescu au influențat masiv voturile românilor din SUA și Canada, voturi exprimate pentru Ludovic Orban au fost trecute la Elena Lasconi

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii din România (ANCOM), a declarat miercuri că va lansa „procesul oficial” de blocare a TikTok în România.

„Solicit, începând cu data de 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, până la finalizarea anchetei de către instituţiile statului privind manipularea procesului electoral”, a scris Pavel Popescu pe Facebook, o remarcă preluată pe larg de presa locală.

Preşedintele ţării, Klaus Iohannis, organizează joi o întâlnire cu înalţi oficiali din domeniul securităţii naţionale pentru a discuta despre posibilele riscuri „generate de acţiunile actorilor cibernetici statali şi non-statali”. Iohannis nu a menţionat explicit TikTok, menţionează POLITICO.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România. „Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act.

Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi, pentru POLITICO.

Popescu a susţinut că „mii de conturi” pe TikTok „sponsorizate de surse externe statului român” au lucrat pentru a amplifica mesajul lui Georgescu. „Din păcate, au dus la acest rezultat pe care îl vedem astăzi”, a declarat el presei locale, adăugând că platforma a ignorat îngrijorările ANCOM înainte de vot şi „a întors spatele comunicării cu instituţiile statului român”.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

Georgescu, un sceptic faţă de UE şi NATO, care are înclinaţii pro-ruse, o va înfrunta pe reformista Elena Lasconi într-un nou tur de scrutin pe 8 decembrie, cu implicaţii potenţial seismice pentru blocul european, notează POLITICO.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce bine arată Mara Banică în costum de baie, în Maldive! Imagini senzaționale cu prezentatoarea de la Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Au mers în vacanță cu cortul, crezând că va fi distractiv. Câteva ore mai târziu, și-a găsit iubitul mort. „Dacă dormeam, nu se întâmpla asta”
Capital.ro
Imposibil pentru românii cu carte electronică de identitate. Avertisment pentru cei cu buletin cu cip: Obligație revine…
Playtech.ro
Semnele pe care Putin le-a transmis la întâlnirea cu Trump. În timp ce pe Zelensky l-a umilit, liderul SUA a fost cordial cu omologul său rus
Adevarul
„Țiganii, țiganii”. „Intelectualii” kosovari, trivialități la adresa românilor, după victoria FCSB de la Priștina
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Războiul Rece și avanposturile secrete din Alaska. Cum a devenit „poarta de vest” a Americii în fața URSS
Prosport.ro
Apariția care le-a tăiat respirația. Cea mai frumoasă prezentatoare TV din Albania a atras toate privirile
kanald.ro
Cătălina și Andrei sunt cei doi soți implicați în accidentul grav din Târgu Frumos. Bărbatul a murit pe loc, iar soția sa și cele două fetițe se luptă acum pentru viața lor
Cancan.ro
Cauza morții artistei Emilia Istvan. De ce s-a stins din viață Mili de la Timișoara
iamsport.ro
Final de poveste după șase ani de căsnicie! Dan Alexa a divorțat de Andrada: ”Asta e tot ce contează”
MediaFlux
A treia pensie pentru români. Anunțul Ministrului Muncii despre momentul acordării
stirilekanald.ro
Judecător, torturat, mutilat și ucis lângă tribunalul unde lucra. Filmul complet al crimei șocante
Un fermier de 30 de ani a murit pe câmp, strivit în mașina de balotat