Tinerii pot deveni rezervişti militari. Câţi bani vor primi

Ministrul Apărării Mircea Duşa a declarat, miercuri, că toţi tinerii care doresc pot deveni rezervişti militari, încheind un contract cu MApN pe patru ani, în care trebuie să participe la instruire 15 zile pe an şi primesc 10% din funcţia de bază.
Iulian Tudor
14 oct. 2015, 19:59
Tinerii pot deveni rezervişti militari. Câţi bani vor primi

„Proiectul de lege privind rezervistul voluntar care a fost aprobat de Senat este de mult timp în Parlament. A fost schimbat în urma dezbaterii în cele două camere legislative substanţial faţă de textul iniţial având în vedere necesităţile actuale ale Armatei Române. În principal, tinerii între 18 şi 35 de ani care vor să devină rezervişti militari încheie cu Ministerul Apărării Naţionale un contract pe 4 ani. În acest contract sunt stipulate condiţiile, adică este obligat să participe 15 zile în fiecare an la pregătire şi instruire organizată de către Statul Major General. În această perioadă asigurăm salarizare conform funcţiei de încadrare a rezervistului voluntar şi conform reglementărilor MApN pe toată perioada cât are statut de rezervist voluntar primeşte 10% din solda funcţiei de bază„, a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşă, potrivit Mediafax.

Pot deveni rezervişti militari şi soldaţii şi gradaţii profesionişti care dintr-un motiv sau altul au trecut în rezervă, cu precizarea că, timp de trei ani, având în vedere că sunt persoane deja instruite, nu participă la programe de instruire. După trei ani intră în acelaşi program de instruire ca şi cei care sunt debutanţi în această calitate.

Ministrul a explicat că atunci când serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat (odată cu reviziuirea constituţiei din 2003) nu s-a pus nimic în loc din punct de vedere legislativ ca să se asigure instruirea şi pregătirea populaţiei şi refacerea rezervei de cadre a MApN.

Proiectul de lege privind statutul rezerviştilor voluntari a fost adoptat marţi de Senat, în calitate de for decizional, acesta urmând să fie tansmis spre promulgare preşedintelui Iohannis. Poricetul a fost iniţiat de Guvern, care precizează, în expunerea de motive, că, având în vedere desfiinţarea serviciului militar obligatoriu, numărul rezerviştilor este într-o scădere drastică. Guvernul susţine că proiectul stabileşte o sursă sigură pentru constituirea şi pregătirea rezervei umane necesare instituţiilor din domeniul apărării.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Adriana Bahmuțeanu, distrusă! Imaginea asta spune tot, fosta soție a lui Silviu Prigoană ar face orice pentru a-și recupera...
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Marele mister al telefoanelor. Puncte ciudate pe ecrane
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre