„Regretăm că PSD nu se trezeşte din beţia puterii şi, în loc să găsim elemente pentru a calma societatea şi a discuta deschis despre problemele care interesează şi o parte şi alta a societăţii, dar semnalul dat de către cetăţenii care au ieşit din propria convingere timp de o săptămână în faţa Guvernului pentru a trage un semnal de alarmă, trebuie tratat cu toată seriozitatea”, a afirmat Tomac, potrivit news.ro.
El a afirmat că lucrurile nu pot degenera, iar societatea românească nu are nevoie de conflicte interne, ci de dialog. El a afirmat că speră că moţiunea de cenzură dezbătută miercuri va fi adoptată.
„Sperăm în acelaşi timp şi că cei care au fost sancţionaţi să înţeleagă şi mâine, la moţiunea de cenzură, să avem parte de un vot de conştiinţă şi actualul Guvern să plece”, a afirmat Tomac.
El a comentat şi discursul preşedintelui Iohannis, afirmând că a fost unul „de campanie” pentru referendum.
„Grupul nostru parlamentar îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de situaţia care s-a creat în societate. Am urmărit cu multă atenţie discursul preşedintelui Iohannis. Este un discurs de campanie pentru referendum”, a spus deputatul.
Citeşte şi: UDMR: Vom fi la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar nu vom participa la vot