Accidentul feroviar a avut loc în localitatea vâlceană Prundeni, zona Calina. Conform ISU Valcea, un autoturism a intrat in garnitura unui tren care transporta propilena.
Şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 67 de ani, nu s-a asigurat la o trecere la nivel cu calea ferată şi a fost lovit de un tren de marfă, impactul nefiind soldat cu victime.
Din cauza accidentului în care au fost implicate un tren şi un autoturism, circulaţia feroviară a fost oprită pe secţia de cale ferată 201, la kilometrul 242+00, între staţia Drăgăşani şi halta Călina, în judeţul Vâlcea.
Potrivit gazetavalceana.ro, pompierii au anuntat ca sunt scurgeri de propilena din vana, zona fiind izolata pe o raza de 300 m.