Lina şi Gherghina s-au născut unite, iar în urmă cu 32 de ani au fost despărţite de bisturiul unui medic din Elveţia, care a lucrat cu o echipă de alţi 28 de specialişti. Acum, primele siameze din România au fost despărţite de soartă, după ce Gherghina s-a stins din viaţă, după o luptă aprigă cu cancerul.
La începutul anilor ’80, întreaga ţară era şocată de cazul surorilor Boaru, care s-au născut siameze, lipite în dreptul inimii, de la stern la ombilic. După numai şase luni, Lina şi Gherghina au devenit primele siameze românce care au supravieţuit după ce au fost despărţite chirurgical.
Anii au trecut, iar surorile au terminat liceul, s-au căsătorit şi au plecat în străinătate, la muncă, unde au dus o viaţă liniştită şi fericită. Soarta a fost, însă, nemiloasă cu una dintre cele doua siameze. La vârsta de doar 32 de ani, Gherghina a încetat din viaţă, după o luptă grea cu cancerul. În urma ei a rămas o fetiţă în vârstă de numai şase ani.
Necazurile nu se opresc aici pentru familia Boaru. Mama siamezelor, Elena, este şi ea grav bolnavă, iar sărăcia i-a agravat starea:
„Şi eu am o boală de la care pot muri în fiecare clipă. Mă lupt şi cu diabetul, am probleme şi cu inima. Merg săptămânal la spital, unde îmi fac perfuzii. Trebuie să iau un pumn de medicamente în fiecare zi, dar de unde atâţia bani? Îmi duc şi eu zilele de pe o zi pe alta. Am să trăiesc atât cât o să vrea Dumnezeu. Nu cred că va mai dura mult, simt că fiica mea mă cheamă la ea. Până atunci, voi avea grijă de nepoţica mea, care a rămas fără mama ei”, a declarat, pentru cancan.ro, Elena Boaru.
Citeşte şi Surorile SIAMEZE care au şocat România anilor ’80 trec prin MOMENTE GRELE