Traian Băsescu, despre implicarea sa în viaţa politică: „Fără mine, ţara se va duce la fund”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat pentru România TV că nu se retrage din politică, deoarece consideră că fără el "ţara se va duce la fund.
Iulian Tudor
09 mart. 2015, 09:32
Traian Băsescu, despre implicarea sa în viaţa politică:

Traian Băsescua fost solicitat, de către jurnaliştii de la România TV, să răspundă la câteva întrebări legate de viitorul politic al domniei sale. Întrebat de ce se mai implică în viaţa politică, Traian Băsescu a susţinut că, fără el, „România se va duce la fund”.

Până la urmă pot sta şi foarte liniştit. Voi vedea„, a mai spus fostul preşedinte.

Traian Băsescu a mers, duminică, de 8 Martie, la PMP, unde le-a vorbit femeilor care s-au strâns la sediul partidului, despre viaţa de bunic, dar şi despre obiectivele formaţiunii în perspectiva alegerilor din 2016.

La apariţia fostului preşedinte, acestea au început să-i scandeze numele. Fostul preşedinte le-a urat „La mulţi ani”, în timp ce acestea se înghesuiau să-l pupe sau să-şi facă fotografii cu fostul lider de la Cotroceni.

„Domnul preşedinte, de 10 ani aştept să vă pup şi eu acuma”, i-a spus una dintre femei. „Nu era mai bine mai devreme, doamnă?”, i-a răspuns răzând Băsescu. „Acum marea miză este să nu mă mai bag in politică„, a mai spus Băsescu, replica PMP-istelor venind prompt: „Acum e nevoie”. „Şi eu zic la fel”, le-a completat fostul preşedinte.

CITEŞTE ŞI: Traian Băsescu, despre creşterea nepoţilor: „Seara parcă ai ieşit din mină”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă primeşti bani din străinătate. Cum află ANAF de sumele transferate, de fapt
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Construcția unui pod istoric în România. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH