Traian Băsescu: PMP va purta negocieri cu PNL în privinţa unor posibile alianţe

PMP şi PNL vor începe negocierile pentru posibile alianţe. Liderul PMP, Eugen Tomac, şi şeful liberalilor, premierul Ludovic Orban, vor avea o întâlnire miercuri pentru a discuta despre această alianţă, având în vedere rezultatele de la alegerile locale şi viitoarele alegeri parlamentare din decembrie, a dezvăluit Traian Băsescu, candidatul PMP la Primăria Capitalei.
Romania TV
29 sept. 2020, 19:34
Traian Băsescu: PMP va purta negocieri cu PNL în privinţa unor posibile alianţe

„Pentru noi obiectivul major nu este negocierea. În mod categoric îi vom întreba pe liberali – din câte ştiu, Eugen Tomac a şi fixat o întâlnire pentru mâine – cum văd ei o eventuală politică de alianţe. Dacă va fi o variantă acceptabilă, bine, dacă nu, PMP îşi va valorifica procentele pe care le-a obţinut, în orice condiţii.

I-am rugat (pe liderii PMP – n.r.) să ţină cont de faptul că prima opţiune sunt liberalii şi să aştepte până când va fi o discuţie între Tomac şi Ludovic Orban. Care va fi rezultatul discuţiei vom vedea”, a declarat marţi seara, într-o intervenţie la TVR 1, europarlamentarul Traian Băsescu.

El a subliniat că, în momentul de faţă, pentru PMP prima opţiune sunt liberalii.

„Dacă vom consfinţi într-un document politic, foarte bine, dacă nu, bună ziua şi ne vedem fiecare de drumul lui”, a precizat Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Florinel Coman la FCSB?! Patronul a recunoscut că l-a sunat acum în cantonamentul naționalei! Exclusiv
Capital.ro
Ministrul Transporturilor anunță deschiderea a 200 km de autostradă în 2026. Ce se întâmplă cu navigația pe Dunăre și răcirea centralei de la Cernavodă
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT