Traian Băsescu spune că lipsa unui protocol între SRI și Parchet a dus la ascensiunea lui Călin Georgescu: „Cred că e foarte târziu”

Traian Băsescu acuză că lipsa unui protocol între SRI și Parchet a dus la toate evoluțiile care au permis ascensiunea lui Călin Georgescu. Fostul șef de stat acuză incapacitatea instituțiilor de forță, care nu au colaborat cu Parchetul în vederea stopării răului din fașă.
Filip Stan
05 dec. 2024, 17:46
Traian Băsescu spune că lipsa unui protocol între SRI și Parchet a dus la ascensiunea lui Călin Georgescu: „Cred că e foarte târziu”

Traian Băsescu a avut o intervenție telefonică la Digi24 unde a vorbit despre ancheta cerută de Parchetul General după desecretizarea raportului Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care arată cum campania lui Călin Georgescu a fost finanțată prin încălcarea legii. Fostul șef de stat acuză că lipsa unui protocol între SRI și Parchet a permis aceste lucruri.

Traian Băsescu acuză lipsa de reacție a autorităților

Referitor la ancheta cerută de Parchetul General privind finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, Traian Băsescu a spus că a fost inițiată prea târziu, și că există o problemă reală datorată faptului că instituțiile statului aveau multe informații despre benficiarii de finanțări și, totuși, nu au reușit să facă acest lucru mai devereme.

„Este foarte târzie, cu atât mai mult cu cât instituțiile statului au avut foarte multe informații despre beneficiarii de finanțări. Și dacă mă uit în nota SRI-ului, văd aici lista o listă destul de largă de influenceri care au fost utilizați în campania domnului Georgescu. Deci cred că e foarte târziu

Citește și : SRI: 800 de conturi folosite în campania lui Călin Georgescu au fost create, prin anonimizare, înainte ca TikTok să fie disponibilă în Europa

Oare de ce aceste informații, care n-au fost strânse ieri și nici alaltăieri și nici în ziua CSAT-ului, și sunt rodul unei activități de informare pe care a făcut-o SRI-ul, de ce aceste date cu influencerii, spre exemplu, n-au fost transferate Parchetului de multă vreme?”, a spus Traian Băsescu.

Fostul șef de stat spune că Parchetul trebuia informat

Traian Băsescu spune că informațiile SRI trebuiau să fie folosite cu mult timp înainte în procesul decizional și că Parchetul trebuia informat cu mult mai mult timp înainte despre aceste nereguli, fapt ce arată că statul nu funcționează.

„Nu există niciun protocol de colaborare între SRI și Parchet. A fost în mod eroic anulat la cererea maselor televizate. Ceva grav s-a întâmplat în funcționarea cooperării dintre instituțiile statului. (…) SRI-ul a surprins și cele două săptămâni de susținere ale POT (Partidul Oamenilor Tineri – n.r.).

Citește și : DIICOT intervine în cazul lui Călin Georgescu și desecretizarea documentelor CSAT. Ce măsuri a dispus

Marea problemă este de ce informațiile n-au fost utilizate în procesul decizional? De ce Parchetul n-a fost informat despre aceste lucruri din momentul în care s-au produs? Este extrem de grav și arată că statul nu funcționează, instituțiile nu se corelează între ele în acțiuni care țin de siguranța națională. Sunt multe de spus, dar aș trage o concluzie: informațiile au fost. Problema este că decidenții n-au acționat”, adaugă el.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România