Tribunalul Bucureşti amână ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica

Tribunalul București a decis amânarea cu o săptămână a ieșirii din insolvență a Hidroelectrica, întrucât mai trebuie realizată o expertiză pentru a se finaliza contestația depusă de un trader de energie, a declarat, miercuri, Remus Borza, reprezentantul casei de insolvență Euro Insol, administratorul judiciar al companiei.
Iulian Tudor
08 iun. 2016, 16:28
Tribunalul Bucureşti amână ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica

Decizia s-a amânat până pe 15 iunie întrucât la ultima contestație, a 75-a, depusă de Energy Holding s-a cerut expertiza contabilă privind despăgubirile pe care le cere acest trader în urma rezilierii contractului cu Hidroelectrica„, a spus Remus Borza, potrivit Agerpres.

Hidroelectrica se află în insolvență din februarie 2014, pentru a doua oară. Compania a mai fost anterior în procedură de reorganizare judiciară în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Cea mai importantă măsură din perioada insolvenței a fost rezilierea contractelor bilaterale încheiate direct cu mai mulți traderi de energie, așa-numiții băieți deștepți, cele mai mari fiind contractele cu Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie și Energy Financing Team.

Contractele bilaterale pe termen lung au adus companiei Hidroelectrica prejudicii de peste 1,1 miliarde de euro, se arată în raportul administratorului privind cauzele insolvenței, în special „din cauza duratei foarte mari a contractelor, de peste 10 ani și a caracterului vag și general al prevederilor contractuale care nu permit Hidroelectrica să înceteze contractele în ipoteza neajungerii la un acord privind prețul energiei corelate cu evoluția prețului pe piața concurențială”.

„Dacă la momentul încheierii lor, majoritatea la nivelul anului 2004, solicitările de contractare a energiei electrice către Hidroelectrica erau reduse și, astfel, încheierea contractelor bilaterale a reprezentat un avantaj economic pentru Hidroelectrica, ulterior, aceste contracte au devenit în mod evident prejudiciabile pentru societate, renegocierea prețurilor de livrare a energiei deși realizată la nivelul fiecarui an pentru anul următor fiind mult sub prețul mediu anual al Pieței Zilei Următoare”, se arată în raportul menționat.

Mai departe, după ieșirea din insolvență, Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Hidroelectrica, are în vedere listarea la bursă a unui pachet de 15% din acțiunile companiei. Fondul Proprietatea, care este singurul acționar minoritar al Hidroelectrica, evaluează participația sa de 20% la 594 milioane de euro (676 milioane de dolari), ceea ce indică o valoare de 2,97 miliarde de euro pentru întreaga companie. Aceasta ar putea fi prima ofertă inițială primară (IPO) a unei companii de stat din România, de la listarea Electrica, în 2014.

În februarie, Hidroelectrica a angajat compania de consultanță Deloitte pentru servicii de audit financiar asupra situațiilor financiare întocmite pentru perioada 31 decembrie 2015 — 31 decembrie 2017, inclusiv servicii aferente listării la bursă.

Hidroelectrica a înregistrat, în 2015, un profit brut de 1,1 miliarde lei, de 3,5 ori mai mare decât cel raportat în 2010, anul care până acum fusese cel mai profitabil pentru companie.

„În cei 4 ani de insolvență, Hidroelectrica a trecut printr-un proces radical de restructurare și eficientizare. În urma acestui proces, Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România, în ultimii 3 ani înregistrând o EBITDA de 63% din cifra de afaceri. Insolvență Hidroelectrica a demonstrat că și companiile statului au potențial, a arătat că și ele pot genera stabilitate, încredere, performanță și profit dacă sunt administrate corect”, a declarat Remus Borza, potrivit unui comunicat al companiei remis miercuri.

El a arătat că astăzi Hidroelectrica este un model aspirațional și pentru alte companii ale statului și nu numai. „Pe fondul acestor evoluții pozitive, Hidroelectrica va consemna în 2016 un profit record de 1,3 miliarde de lei. Azi avem un grad de umplere de 79% în lacuri față de 67% la aceeași dată a anului trecut. Asta înseamnă o rezervă de 2,5 TWh, ceea ce ne va permite să vindem mai mult și mai scump în perioada de vară, maximizând astfel veniturile și implicit rezultatul financiar”, a continuat Borza.

El a arătat că, tot în 2016, Hidroelectrica va consemna un alt record: cel mai mare preț încasat de o companie în urma unui proces de listare. „Dacă aplicăm un multiplu de doar 10 ori EBITDA, deși în industria energetică multiplul e de 15-18 ori EBITDA, valoarea companiei ar fi de 5 miliarde euro. Un pachet de 15% din capitalul social, care face obiectul IPO, înseamnă 750 milioane de euro, de departe un record absolut înregistrat de o companie românească în urmă listării pe bursă’, a mai spus reprezentantul Euro Insol.

În primele cinci luni ale anului, Hidroelectrica a avut o cifră de afaceri de 1,29 miliarde de lei, în scădere cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut, se mai arată în comunicat. Compania a produs în această perioadă o cantitate de energie de 6,9 TWh.

„Pe fondul scăderii producției cu 1,4 TWh din cauza unei hidraulicități mai scăzute în primele luni ale anului 2016, coroborat cu scăderea prețului mediu de tranzacționare de la 164 lei/MWh în 2015 la 156 lei/MWh în 2016, cifra de afaceri a scăzut cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut. Din aceleași considerente și rezultatul financiar este mai mic cu 12%, respectiv 560 milioane lei față de 635 milioane lei înregistrat de societate pe primele 5 luni din 2015”, au menționat reprezentanții Hidroelectrica.

Totodată, în urma scăderii costurilor și optimizării activităților și fluxurilor, marja profitului brut a crescut de la 40% în 2015 la 43% în 2016.

Hidroelectrica avea la 31 mai 2016 o lichiditate proprie de 1,6 miliarde de lei care crește în fiecare lună cu circa 100 milioane de lei. Doar din dobânzi la depozitele bancare, Hidroelectrica a câștigat pe primele cinci luni 7,4 milioane de lei.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Planta care poate să îți otrăvească pisica sau câinele. Reprezintă un pericol pentru animalele de companie, iar multe persoane o au în casă
Capital.ro
Românii primesc dublu banii înapoi. Intră direct pe card. Măsura se aplică până la 15 ianuarie
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Mark Rutte avertizează că pacea în Ucraina nu va dura dacă acordul este favorabil Rusiei și aliaților săi
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE! Se decide CREȘTEREA pensiilor în 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre