Trump anunţă că Groenlanda e ca şi luată: „Acordul  este aproape finalizat. Va fi avantajos pentru toată lumea”. Urmează Cuba

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că negocierile privind un acord-cadru referitor la Groenlanda sunt în plină desfășurare și se apropie de final, subliniind că documentul are o importanță majoră, în special din perspectiva securității naționale americane.
Viorel Dobran
01 feb. 2026, 14:51
Trump anunţă că Groenlanda  e ca şi luată:
Donald Trump vrea să invadeze Groenlanda cu orice preț

Într-o discuție cu jurnaliștii, liderul de la Casa Albă a afirmat că „majoritatea aspectelor au fost deja convenite” și că părțile implicate își doresc încheierea acordului. „Am început negocierile și, din punctul meu de vedere, suntem foarte aproape de un consens. Ei vor ca acest lucru să se întâmple. Cred că va fi o înțelegere bună pentru toți. Este un acord extrem de important și sunt convins că îl vom semna”, a declarat Trump.

În ultimele săptămâni, președintele american a susținut în mod repetat că Statele Unite ar trebui să preia controlul asupra Groenlandei pentru a preveni o eventuală extindere a influenței Rusiei sau Chinei în regiune. Trump a mers până la a afirma că insula ar trebui cumpărată, chiar și în condițiile existenței actualei prezențe militare americane, reglementată prin acordul din 1951.

Teheranul avertizează că un atac american în Iran ar declanşa un război regional

Potrivit acestuia, aranjamentele existente nu mai oferă garanții suficiente de securitate, motiv pentru care Washingtonul urmărește renegocierea acordului de apărare cu Danemarca, în vederea eliminării restricțiilor privind prezența militară americană pe insulă.

La 28 ianuarie, reprezentanți ai Statelor Unite, Danemarcei și Groenlandei s-au întâlnit pentru a discuta un nou cadru de cooperare. Potrivit agenției Bloomberg, scopul acestui demers este consolidarea prezenței americane în Arctica, fără a transfera însă Groenlanda sub control direct al SUA.

Analiștii atrag atenția că interesul brusc al Washingtonului pentru insulă nu poate fi explicat exclusiv prin rațiuni strategice. Deși Groenlanda are o importanță geopolitică incontestabilă, aceste considerente au existat și în trecut, fără a genera inițiative similare. În acest context, spun experții, trebuie luate în calcul atât dinamica politică internă din Statele Unite, cât și stilul personal de leadership al lui Donald Trump.

Trump spune că SUA ar putea ajunge la un acord cu Cuba

Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că Statele Unite ar putea „ajunge la un acord” în privinţa Cubei.

Aceste declaraţii vin în contextul în care Donald Trump a ameninţat că va impune taxe vamale oricărei ţări care furnizează petrol Cubei.

Locatarul Casei Albe a făcut din nou apel la insulă să negocieze cu Statele Unite.

Masacru în Iran! Peste 36.500 de oameni ar fi fost uciși în zilele de 8 și 9 ianuarie de către forțele de ordine

„Nu trebuie să se ajungă la o criză umanitară”, a declarat Donald Trump jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului Air Force One.

„Cred că vor veni cu siguranţă la noi şi vor dori să încheie un acord. Este o situaţie foarte proastă pentru Cuba. Nu au bani. Nu au petrol. Trăiau din banii şi petrolul Venezuelei, dar de acum nu vor mai primi nimic”, a precizat el.

Venezuela era până acum principalul furnizor de petrol al Cubei, dar de la reţinerea preşedintelui Nicolas Maduro de către forţele speciale americane pe 3 ianuarie şi înlocuirea sa cu vicepreşedinta Delcy Rodriguez, Caracas îşi vinde petrolul Statelor Unite.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT